Marius Șumudică are zilele numărate la Gaziantep, iar acest lucru a dus și la faptul că transferul lui Alexandru Chipciu la gruparea din Turcia a picat. Antrenorul român este în conflict cu turcii de la Gaziantep, lucru confirmat chiar de el.
”Avem nevoie de 3-4 jucători pentru a ridica nivelul și pentru a termina în primele 10. Da, e târziu. Dar nu depinde de mine. Eu le-am zis. Mai mult n-am ce face. Am avut niște diferende cu ei. În momentul de față suntem chiar în conflict, ca să zic așa. Nu deschis, dar trebuie să înțeleaggă că eu mi-am clădit un nume în Turcia”, a spus Marius Șumudică.
Marius Șumudică a vorbit și despre posibilitatea de a ajunge la Universitatea Craiova, echipă care s-a despărțit în iarnă de Victor Pițurcă
”Niciodată nu pot spune «niciodată». Craiova e un oraș frumos, care arde pentru fotbal. Un oraș care atrage, care oferă stabilitate. Am înțeles că au un patron care plătește salariile, un lux în România la ora actuală. E un om dispus să facă performanță. Dacă s-ar ajunge la varianta Șumudică, eu zic că s-ar rupe stadionul. Cred că toate meciurile din play-off s-ar disputa cu casa închisă. Există o clauză de 175.000 de euro, plătibilă ori de mine, ori de ei. Să vedem ce se va întâmpla.
Nu există posibilitatea asta. Ce să fac? Să aduc bani de acasă să antrenez? Dacă există respect, se plătește. E ca și cum ar fi o sumă de transfer. Păi, când au dat pe Nistor 300.000 sau 400.000… Ce, nu pot să dea și pe Șumudică 175.000? Dacă îl vrei pe Șumudică, bagi mâna în buzunar și plătești”, a spus Marius Șumudică. Mai multe detalii pe fanatik.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER