Marius Şumudică, răspuns devastator pentru Cornel Dinu! Atac „nuclear”, acolo unde îl doare cel mai tare: „Fără Google nu găsesc nimic despre el! Mircea Lucescu e încă în activitate, iar Procuroru’ nu mai antrenează de pe vremea când exista Cupa Cupelor” | EXCLUSIV
De mai bine de o lună, Marius Șumudică este liber de contract. La finalul lunii iunie, tehnicianul și-a încheiat socotelile cu Al-Raed, cu toate că mai avea un an de contract, și a devenit analist sportiv la DigiSport.
Însă, părerile lui Marius Șumudică despre fotbal nu sunt agreate de Cornel Dinu. Gloria lui Dinamo consideră că omul care a cucerit titlul cu Astra Giurgiu în 2016 recurge la orice mijloace pentru a se propune pe banca tehnică a unei echipe. Mai mult, „Procurorul” îi contestă lui Șumudică și rezultatele din cariera de antrenor, argumentând că a avut performanțe doar la clubul patronat de Ioan Niculae.
Marius Şumudică, răspuns devastator pentru Cornel Dinu! Atac „nuclear”, acolo unde îl doare cel mai tare: „Fără Google nu găsesc nimic despre el! Mircea Lucescu e încă în activitate, iar Procuroru’ nu mai antrenează de pe vremea când exista Cupa Cupelor” | EXCLUSIV
Numai că, afirmațiile lui Cornel Dinu nu au trecut netaxate de Marius Șumudică. Într-o intervenție pentru ProSport, tehnicianul a ținut să răspundă atacurilor și a menționat că „Procurorul” nu este în măsură să-l critice, având în vedere perioada lungă de absență de pe banca tehnică.
„În ultima vreme, de când am fost solicitat pentru acest angajament la DigiSport și încerc să-mi fac cât mai bine treaba de analist tv, observ că sunt atacat de tot mai mulți omeni de fotbal. Aș vrea să spun că respectivele persoane sunt din fotbal, dar mai ales în cazul domnului Cornel Dinu nu pot să mai spun acest lucru. Dacă nu aș apela la serviciile celor de la Google, mi-ar fi foarte greu să-mi aduc aminte chiar vag de când n-a mai antrenat cel căruia lumea fotbalului îi spune «Procuroru».
Trec peste jignirea de joasă speță cu pocirea numelui meu, dar în timp ce «Șoșodică» e liber de contract de doar vreo lună și ceva, “Procuroru’” cred că nu mai antrenează de pe vremea defunctei Cupa Cupelor! Ca și în alte cazuri, vreau să-i amintesc domnului Cornel Dinu că am un palmares bunicel, zic eu. Sunt campion cu Astra Giurgiu, am dus această echipă în primăvara europeană a Europa League, învingând de două ori un colos financiar din Premier League, West Ham și ieșind din grupe cu adversari precum Roma, Plzen sau Austria Viena, am jucat cu Shabab în Liga Campionilor Asiei, am fost cu Gaziantep în primele trei din Turcia, prima oară în istoria acestui club și ar mai fi, dar mai bine mă opresc.
Sincer, am răspuns doar pentru că nu permit să mi se terfelească o carieră pentru care am muncit și am stat departe de familie și din respect pentru staff-ul meu și jucătorii cu care am lucrat. Altfel, nu-mi încărcam sufletul cu asemenea lucruri realmente ieftine!”, a declat Marius Șumudică, în exclusivitate pentru ProSport.
Cornel Dinu nu are milă de Marius Șumudică: „Ce face e cerșeală de post de antrenor! Dacă-i vezi CV-ul, te sperii”
„Ce să fac? Mă uit la antrenorul care se oferă peste tot, care vorbește despre fotbal… «Șoșodică» ăsta, sau cum îl cheamă. Un băiat foarte reușit.
Nu are cum să-ți placă de el, pentru că ce face în ultimul timp este o cerșeală de post de antrenor. Dacă-i vezi CV-ul, te sperii. Dar este expert! Pentru că noi promovăm în România de foarte mult timp, în toate domeniile, fel de fel de personaje și persoane care, din păcate, nu sunt un exemplu pozitiv nici prin ceea ce spun și ce știu, dar mai ales prin ceea ce fac.
Au niște «surle» din care creează senzație, un anumit interes nefast care nu reprezintă o formă de educație, de la comportament până la fotbal. El face parte din această categorie. El nu a avut niciun rezultat, decât campionatul câștigat la Astra, cu conducători și cu grătare.
Numai la noi în țară și poate în Bulgaria mai sunt prezentate ca purtători de mesaje educative niște personaje sau persoane care, din păcate, sunt nefaste și nu aduc nimic bun educațional pentru domeniile respective. Dar sunt zgomotoase, creează senzație, rating, să ia banul la populație”, a declarat Cornel Dinu la GSP Live.