Marius Tucă are o relație excelentă cu Gheorghe Hagi și îl sfătuiește pe fostul internațional român să antreneze iar la cel mai înalt nivel.
Invitat la ProSport Live, Tucă i-a transmis lui Hagi să părăsească proiectul pe care îl are la Farul, pentru a demonstra cu adevărat de ce este în stare.
În urmă cu câteva săptămâni, Răzvan Burleanu și Gheorghe Hagi s-au întâlnit pentru a discuta o eventuală numire a fostului mare internațional în funcția de selecționer al României, însă președintele FRF a fost refuzat.
Marius Tucă este convins că Gheorghe Popescu îl poate ajuta pe Gheorghe Hagi în proiectul de la Farul, astfel încât fostul jucător al lui Real Madrid și Barcelona să ajungă chiar în străinătate, în postura de antrenor.
„Eu l-aș sfătui să iasă din proiectul Viitorul, a făcut tot ce ținea de el, trebuie să iasă, să investească și el să meargă să antreneze. Nu poate să antreneze într-o altă viață. E Gică Popescu acolo, să rămână, dar el să-și vadă de viitorul său. Devine acționar acolo, lasă clubul și să își vadă de treabă.
Poate să antreneze și să meargă chiar și afară. Trebuie să aleagă între ideea de antrenor și patron. Sau să rămână acționar, dar să nu mai fie în acel club. Nu se mai întorc anii, mâine-poimâine face 60 de ani”, a spus Marius Tucă, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER