Marțian va deține 90% din acțiunile UTA-ei. „Fanii nu mă vor, dar rămân peste capul lor!”
Viitorul UTA-ei se leagă de Adrian Marțian. Acesta a cumpărat contra sumei de 550.000 de euro acțiunile lui Giovanni Catanzariti și a ajuns să dețină 90% din club. Italianul a mai rămas cu până în 10%.
Unul dintre cluburile cu tradiție din România, UTA, trece prin clipe grele. „Bătrâna Doamnă” a rămas fără jucători și este la un pas de a intra în insolvență, dar Adrian Marțian e convins că o poate salva.
Omul care îl convinsese pe Mutu anul trecut să investească la Arad a reușit să se înțeleagă cu Giovani Catanzariti în ceea ce privește o mare parte din acțiunile pe care acesta din urmă le deținea. În acest moment s-a comandat un audit financiar, și, odată acesta făcut, se va trece la semnarea propriu-zisă a actelor.
Tranzacția va fi intermediată de Dan Idiță, avocatul familiei Reghecampf, semn că cele două părți s-au împăcat. Anul trecut, între Adrian Marțian și Ana Maria Prodan izbucnise un conflict, omul de afacer din Arad fiind extrem de supărat că nu a reușit să preia pe „U” Cluj. Marțian purtase negocieri cu Florian Walter pentru cumpărarea „șepcilor”, dar, în cele din urmă la cârma clubului a ajuns soția antrenorului Stelei.
Catanzariti și Marțian au discutat de peste o săptămână despre această afacere, dar actele nu s-au semnat, cei doi temându-se că nu se poate opera, la Registrul Comerțului schimbarea administratorului, societatea având datorii la FISC. Sub îndrumarea lui Idiță, se pare că s-a găsit o cale legală de a se realiza transferul.
Chiar și așa, se anunță vremuri grele la Arad, mai ales că suporterii UTA-ei nu doresc ca formația să rămână sub controlul lui Marțian. „Suporterii nu mă vor, dar rămân, peste capul lor. Vreau să fac treabă la UTA. Sunt dezamăgit de ei, dar să știți că m-am simțit îngrădit până acum. Lucrurile se vor schimba și o să vedeți că vom face treabă bună. Nu într-o zi, ci în timp„, spunea Marțian, acum câteva zile, pentru aradon.ro.