Mihai Damaschin (33 de ani), fiul lui Marian Damaschin, fost atacant la Rapid, Dinamo, Victoria și Feyenoord, a acordat un interviu pentru ProSport în care prezintă, în amănunt, scheletul din vestiarul unei echipe scufundată în trucarea meciurilor pentru câștiguri la pariuri.
Mărturisirea fostului junior de la Dinamo cuprinde momentele unei cariere întreruptă brusc, la doar 26 de ani, după opt luni în lotul Gloriei Buzău. Damaschin junior a făcut parte din echipa pregătită de Ion Viorel, formația din „Crâng” fiind obiectul anchetei instrumentată de Federația Română de Fotbal, în cel mai mare scandal legat de aranjarea partidelor pentru câștiguri la pariuri din România.
În total, Comisia de Disciplină a dictat 174 de luni de suspendare, 14 jucători și trei antrenori fiind sancționați, amenzile însumate atingând impresionanta sumă de 960.000 lei. La aproape cinci ani de la startul anchetei la care au fost citați toți jucătorii și au fost prezenți procurori de la DNA, respectiv DIICOT, Damaschin povestește tot mecanismul prin care antrenorii, jucătorii și chiar conducătorii divizionarei secunde făceau bani din aceste aranjamente.
ProSport: Cum ai ajuns la Buzău, echipă de la care te-ai și retras din fotbalul profesionist la doar 26 de ani?
Mihai Damaschin: Jucam la Ștefănești, în liga a treia, iar în ultima etapă m-am accidentat, mi-a sărit ligamentul colateral și am stat o jumătate de an. După 6 luni de pauză, cât a durat recuperarea, nu aveam unde să mă mai duc. Un prieten m-a rugat să merg la Snagov, liga a patra, să mă antrenez cu ei și să joc returul. Am acceptat. Aveam un salariu de 800 de lei lunar și făcem naveta cu microbuzul. Am promovat în liga a treia și am jucat un meci de cupă cu Juventus București, Eugen Trică era antrenor la ei și i-am bătut cu 8-0 sau 8-1. După meci, Marian Rusen (n.r. președintele celor de la Juventus București), care mă știa, m-a întrebat: „Ce faci, mă, aici?” „Ce să fac? Joc fotbal!”. „Bă ești nebun, spune-mi, vrei să mergi la Buzău? Au nevoie de atacant. Ne întâlnim, mâine, la federație, cu Tulpan și vedem ce îți oferă”. Ne-am întâlnit toți: eu, Rusen, Tulpan și a venit și tata, ne-am înțeles să-mi dea un salariu la semnătură, 4000 lei. O spun sincer, atunci aveam o situație familială foarte grea, stăteam cu chirie, fără mașină, făceam naveta la Snagov, ajungeam cu ce puteam. Și m-am bucurat de acei 4000 de lei promiși imediat, la semnătură, pe mine acei bani mă ajutau în acel moment greu.
Totuși, Gloria era în liga secundă, probabil și acest aspect a contat.
Așa e, îmi doream să joc fotbal, să revin în fotbalul profesionist după ce am avut două promovări în Liga 1, cu Mioveni și Astra, însă îți spun sincer, cei de la Snagov intenționau să mă pună antrenor, era și asta o tentație. Inițial, Gloria Buzău nu mi-a dat banii promiși la semnătură, însă, după ce am amenințat că plec, i-au achitat și am semnat. Acele opt luni au reprezentat singurii bani, plus o primă, luată în prima etapă, 1000 lei, după ce am bătut Bacăul. La plecare, când am luat actele, am mai încasat 3000 lei, o mică parte din restanțele care erau de 10 ori mai mari. În rest, am mâncat pâine cu gem și pui de la Coco Rico de mi-au sărit ochii din cap, nu aveam bani nici de microbuz, 15 lei, să pot să vin acasă.
Nu știai despre ce e vorba, nu te-ai interesat? Din câte știu, în acel moment, clubul era în insolvență.
Am sunat anumiți colegi. Așa e, echipa era în insolvență. Mi-au zis simplu: “Dacă joci, îți primești banii, dacă nu joci, nu prea ți-i dă”. M-am dus, repet, am vrut să joc fotbal și aveam mare nevoie de bani. Ajuns acolo am început să aflu una-alta. Unii nu vorbeau, se fereau, chiar și colegi pe care-i știam de ani de zile. Până la urmă, ușor, ușor, îți ajung la urechi tot felul de lucruri.
Și nu ți-a sunat ciudat acel “dacă joci, își primești banii, dacă nu, nu prea ți-i dă”?
Ba da, am interpretat-o ca „se bazează pe tine, ești titular, e bine. Dacă ești rezervă, ești chiftea, nu prea contezi”.
Și, din păcate pentru tine, ai ajuns “chiftea”, însă, din ce știu, nu din vina ta, ai fost victima lucrurilor absolut șocante ce aveau să se întâmple în acel sezon la Buzău.
Am fost chiftea, m-au sacrificat. Echipa era împărțită în două tabere, ruptă. Repet, cu timpul auzi discuțiile. Cei care jucau, localnicii, riveranii, apropiații lui Viorel (n.r. antrenorul Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău) sau jucătorii în care avea încredere și putea să-și facă treaba. În cealaltă tabără erau rezervele, jucătorii din afara Buzăului, chiftelele. Mai exact cei noi, jucătorii veniți sub formă de împrumut, care poate ar fi meritat să joace, însă o făceau când trebuia, adică intrau pe teren în funcție de ce trebuia să se întâmple.
Ai spus că, destul de repede, ai început să auzi, să înțelegi că se întâmplă anumite lucruri ciudate. Când s-a întâmplat acest lucru?
Îți dau un exemplu cu ce s-a întâmplat în cantonamentul din Turcia. Mi-a povestit un coleg. Înainte să ajung eu la Buzău, echipa fusese în cantonament, în Antalya parcă, la un resort. Din ce mi-au spus băieții, acolo au vândut vreo 6 sau 7-8 meciuri, jucau la goluri și, la final, au primit 500 de dolari fiecare. Adică, după 7-8 meciuri, le-a dat să aibă și ei de buzunar. La un moment dat, au fost treziți la 12 noaptea, dormeau și i-a pus să iasă pe teren, se programase un meci. Aveau terenuri în fața hotelului. Bătut la ușă, treziți, echipați și scoși pe teren. Meciul ăsta a existat, nu știu echipa adversă. Ca un astfel de joc să intre live sau pe o agenție de pariuri, trebuie să știe cam toată lumea. Agenția, broker-ul, antrenorii, și o echipă și cealaltă. Asta s-a întâmplat. Din câte știu s-au luat multe goluri, astfel că trebuie să știe toată echipa. Acest lucru l-am aflat la vreo două trei săptămâni înainte să înceapă campionatul.
Lista meciurilor amicale din Turcia, considerate trucate de către Comisia de Integritate FRF:
Și a început campionatul. Câte meciuri știi tu că s-au jucat în felul acesta, câte ți-au fost suspecte? Au avut rol de scenete pentru câștiguri la pariuri?
17- 18 meciuri au fost în campionat. Și, în condițiile în care am făcut ce am făcut, am terminat pe locul al treilea în clasament (râde). Au fost partide în care a fost vorbit și să câștigăm, nu să pierdem, în anchetă nu scrie chestia asta. Care e treaba: Viorel nu voia să piardă acasă. Lumea venea la stadion, nu-i convenea să facă circ pe teren propriu. Noi am pierdut 80%, partidele jucate în deplasare. Au fost anumite situații când a rezolvat niște meciuri să le câștigăm acasă, poate s-a și jucat, cu știința celorlalți. Au fost și jocuri în care nu a ieșit ce trebuie.
Și care era atmosfera după un meci în care nu a ieșit ce trebuie?
Era supărare. Se pierdeau bani, nu știu câți bani, presupun că mulți. Din câte cunosc, jucătorii, la un meci care ieșea bine, luau în jur de 1000 de euro de titular. Dacă erai rezervă luai mai puțin. Aici vorbesc de cine știa.
Erau meciuri la care participau o parte din jucători și meciuri la care se mergea cu toată echipa?
Au fost meciuri când nu a știut toată lumea, știau câțiva, o parte, iar apoi, în decursul meciului, dacă nu se întâmpla ce trebuie, să nu luăm gol de cele mai multe ori, eram chemați la margine și se spunea, direct, ce trebuie făcut. Presupun că era o presiune mare pe cei implicați, din câte știu, persoanele din spate, care plăteau, erau oameni din afara țării, turci, moldoveni, acest amănunt l-am aflat din anchetă.
Cum a fost la audieri, cum au decurs discuțiile cu cei de la FRF, cu procurorii?
Toți jucătorii am fost citați, am fost chemați la Federație, au fost confruntări între noi. Procurori de la DNA, de la DIICOT, oameni din cadrul FRF, unii habar nu aveau de capul lor, cred că erau vreo șase, șapte persoane prezente. Pe mine m-au citat printre primii, mă lăsasem de fotbal în momentul acela, eram angajat. M-am prezentat, oamenii știau despre ce e vorba, aveau informații. Ne-au fost arătate și rapoartele venite de la UEFA, în ce minut începea să se parieze, cum, pe ce anume. De la UEFA și de la organele abilitate era specificat tot, la ce casă, sumele, în ce minut al meciului, când începeau să fie plasate pariurile și pe ce predicție. În minutul cutare, pe opțiunea aia. Totul live. Mi-au pus problema în felul următor, verde în față. “Mihai, noi știm ce s-a întâmplat, vrem să fii cât mai sincer, declarațiile nu vor putea fi schimbate, o să te mai chemăm și acolo și acolo, iar dacă declarațiile nu se pupă, tu o să ai o problemă, noi îți vrem binele”. M-au chemat de două ori la Casa Fotbalului. Am ajuns la nouă dimineața și am stat acolo până la opt seara, nu mă mai lăsau să plec, procurorii de la DNA și DIICOT erau fascinanți, nu le venea să creadă ce se întâmplă, cum se făceau banii. La început nu înțelegeau mecanismul. Era o doamnă dactilografă care, la un moment dat, nu știa ce să mai scrie, se uita pe pereți dezorientată. Am avut și confruntări cu diferiți colegi din echipă.
Cu cine?
(se gândește lung) Cu Pîrvu… parcă. (n.r. Lucian Pîrvu). Am fost pus în situația să-i înfrunt pe unii dintre ei. Colegul meu era confruntat direct cu întrebarea „a fost așa sau așa? Mihai spune asta…!” Nu am avut ocazia să am o confruntare cu Viorel (râde). Nici nu mi-aș fi dorit!
Ție, în tot acest timp, ți-a fost propus ceva în mod direct?
Nu, însă uneori știam ce urmează să se întâmple, bănuiam din decursul săptămânii, de la atmosferă, îmi dădeam seama. În plus, uneori aveam discuții, după câteva etape au fost discuții, în vestiar, pe teren, în care se spunea: “s-a rezolvat și acolo și în partea cealaltă și să stăm fără griji”.
Deci nu se fereau? Vă spuneau, tuturor, pe șleau, ce trebuie să faceți?
Seara, înainte de meci, chema patru cinci jucători mai importanți, își dorea să țină totul cât mai restrâns. Știi de ce?
De ce?
Să nu se strice cotele, că ăștia începeau să parieze. Era stresul că o să scadă cota, că se scoate meciul de la pariuri, că nu o să mai fie live. Dintr-un lot de 18-20 de jucători se încerca să se țină cât mai mult restrâns. Au fost situații, înainte de meciuri, cu două-trei ore, când ne luau telefoanele și le băgau într-o sacoșă făcută special, căptușită cu foi de aluminiu. Le luau pentru a nu da mesaje, să nu stricăm cotele. Unii aveau mai multe telefoane, se duceau în baie și sunau (râde cu poftă). Nu știai ce se întâmplă.
Mi-ai spus că un titular primea cam 1000 de euro pentru o asemenea scenetă, însă rețeta nu era, oare, mai productivă?
Cred că da. Poate!
Care era cea mai productivă strategie, să pierzi, să încerci să câștigi, la goluri marcate, primite, cartonașe?
Niciodată nu știai ce se va întâmpla. Ştiai că se pregătește ceva, însă nu știai exact ce, în general se întâmpla la goluri, însă îți dau un exemplu, au fost meciuri când, de obicei, se băga la două goluri în prima repriză. Lăsau să treacă timpul, să crească cota la goluri, să apuce să parieze și luam două goluri până în pauză. Au fost meciuri în care s-a mai dat unul în plus și s-au pierdut bani, apoi s-a schimbat structura meciului, structura pariurilor pe repriza următoare. Ei primeau acceptul și aveau instrucțiunile de undeva, din acest motiv stăteau pe bancă cu telefoanele, țineau legătura cu cei care pariau. (Vezi clipul video în care secundul Marian Roșu are mai multe convorbiri telefonice pe bancă, ferit de ochii și mai ales de urechile jucătorilor de rezervă). Aveau pe cineva acolo unde se paria, alături de cei care plasau pariurile și primeau semnal, că s-au plasat pariurile și să se ia gol. Atunci ieșeau pe margine și făceau semn către cine știau. Și se lua gol.
Ne aflăm în Crâng, 29.11. 2014, etapa 15, echipa locală – Gloria Buzău- întâlnește formația ACS Berceni, partidă aflată pe lista meciurilor considerate suspecte de către Comisia de Integritate din cadrul FRF. Gloria se impune cu scorul de 7-1 (2-1 la pauză).
În decursul primei reprize, secundul Marian Roșu, aflat pe banca de rezerve, are mai multe convorbiri telefonice, se ferește, iar apoi vorbește, în șoaptă, la lobul urechii, cu Ion Viorel. Imediat, tehnicianul face semn, ferit, cu două degete, către un jucător. Gloria conduce cu 2-0, al doilea gol este înscris pe finalul reprizei, minutul 43, doi fotbaliști ai gazdelor, sub pretextul că vin să bea apă, primesc sfaturi prețioase de la margine, după ce în prealabil, Marian Roșu aranjează meticulos o sticlă cu rol de “semn de carte”. Fundașii gazdelor par ca de paie la două acțiuni ale ilfovenilor, în prelungiri, Berceni reușește să înscrie un gol prețios (pentru adversarii lor), în timp ce apărătorii Gloriei, pur și simplu, nu-l atacă pe atacantul advers. Imaginile vorbesc de la sine.
P.S. Chestionat, în fața Comisiei de Disciplină, cu cine vorbea la telefon în timpul meciului, Marian Roșu a spus că, în acea perioadă, avea unele probleme intime.
Cum trăiai chestia asta pe bancă. Nu râdeai când vedeai așa ceva?
Nu prea. Mai repede simţeam frustrare. Repet, eu am mers acolo să joc fotbal. Țin minte și acum. Prima etapă, cu Bacăul acasă, nu am jucat, iar etapa a doua ar fi trebuit să intru, dar tot nu am jucat. Am fost rezervă, la Pitești, cu FC Argeș. Am luat bătaie 3-0, a fost prăpăd. La acest meci mi-am dat seama. Noi nu atacam, nu ajungeam la poartă, iar Viorel striga la ei în teren: “Hai să dăm două, hai pe ei să le dăm”. Și noi nu treceam de mijlocul terenului. Pentru că, în realitate, trebuia să luăm. Îmi aduc aminte primul gol, a tras unul de la 30 de metri, a fost o contră, mingea s-a dus în sus, s-a învârtit până în careu, la vreo 10 metri de poartă, ai noștri au rămas încremeniți, iar unul dintre adversari, venit din dreapta, singur, singur… direct gol. Atunci mi-a picat fisa definitiv. Începuse bâlciul.
(partida de care povestește Mihai Damaschin s-a disputat în etapa a doua, FC Academica Argeș a câștigat cu 3-0, meciul se află pe lista jocurile semnalate de sistemul UEFA și anchetate de FRF).
S-a jucat vreun meci corect cât ai fost acolo, în opt luni de zile?
Puține. Primul a fost pe bune, că ne-a dat primă tuturor, chiar și chifetelelor. Veneau și ne dădeau primă ca să câștigăm acasă, să luam punctele, să stăm bine în clasament, apoi, meciul următor să poată să-şi facă treaba, să aibă cotă bună.
Practic, chiar și meciurile disputate corect erau parte din strategie.
Exact. Trebuia să stai foarte bine și din punct de vedere psihic, erau meciuri în care era nevoie să te concentrezi să câștigi, după aceea să pierzi. Și tot așa, era o situație care te dădea peste cap, nu știai ce se întâmplă. Știi care e treaba? Aveau echipă, altfel nu puteau să facă ce au făcut, nu am fi putut să câștigăm meciurile de pe teren propriu, acasă băteam tot. Buzăul a avut o super echipă în acel sezon, super lot. Așa a fost situația, nu aveau bani și s-au complăcut la lucruri de genul acesta.
În fața anchetatorilor au recunoscut toți jucătorii? Ion Viorel a spus că totul a fost o strategie politică.
Au fost jucători care au recunoscut sau au făcut-o pe jumătate, însă sunt și unii care l-au ținut pe „nu” până la capăt. Mie, anchetatorii, așa mi-au pus problema: „spune ce știi, ce a fost și nu avem treabă cu tine”. Sunt mulți care au recunoscut, știu, doar am vorbit cu ei. Cei care nu au recunoscut, iar comisia știa de ei, au fost suspendați.
Crezi că cineva, din lotul celor suspendați, a fost sancționat pe nedrept, a fost „chiftea” și a căzut?
Nu, toți cei care au fost suspendați, au fost suspendați pe bune!
În acest tablou greu de înțeles pentru suporteri, au existat și situații ciudate, mi-ai povestit de acel meci disputat la miezul nopții…
Câte nu au fost… La un meci cu Voluntari, în minutul 90, a fost penalty și cartonaș roșu văzut de portarul nostru. Și nu trebuia să se mai înscrie, așa trebuia să rămână scorul, orice alt gol, noi sau ei, strica treaba, combinația. Dacă se mai marca, se pierdeau foarte mulți bani. În poartă a intrat un jucător de câmp, executantul de la Voluntari a tras tare, a vrut să dea gol, iar jucătorul intrat în poartă s-a dus pe colțul ăla și l-a lovit mingea în piept. Au căzut toți în genunchi pe bancă. Noi pierdusem cu 5-1!
Altă dată, la Suceava, totul a fost aranjat în noaptea dinaintea meciului. Și nu știu ce naiba a avut el (n.r. Ion Viorel), a văzut ceva prin restaurant, i s-a părut suspect. Ne-a chemat pe toți într-o cameră și ne-a spus: “bă, mâine nu e nimic!” Pe noi, la câte văzusem și auzisem în acel campionat, ne-a apucat râsul, nu știam ce să mai credem, eram dezorientați. Exact așa s-a exprimat: “Sunt ochii albaștri în hotel și ne urmăresc, mâine jucăm pe bune”. Era speriat! Am luat bătaie pe bune, 2-0. A mai fost un meci, nu îmi mai aduc aminte exact, în deplasare, ne-au dat adversarii gol repede, în minutul 2-3, iar ăștia aveau tendița să joace multe goluri, over. Lumea începuse să știe ce se întâmplă la Buzău. Pariurile astea sunt ca o bursă, se cumpără, agăți și alți jucători. Și când vedeau gol marcat rapid la Buzău, ce spuneau pariorii, „e fericire azi!”. Și aștia ai noștri, băieți deștepți, ăștia care știau, jucaseră invers, speculau cota. Și s-a terminat 3-0, au luat banii. Restul au pierdut, ceilalți jucători din lumea asta care cumpăraseră pontul pentru multe goluri marcate.
S-a scris că Romeo Bunică, antrenorul secund, ar fi fost omul de legătură, el ar fi fost cel care se afla în contact direct cu cei care plasau pariurile.
Bunică avea weekend liber, la meciuri nu prea era, pleca vineri și venea luni (râde).
Ai stat opt luni, ai mâncat pâine cu gem, bani nu prea ai luat, de ce nu ai plecat?
Am vrut să plec mai repede. S-au întâmplat niște lucruri nedrepte cu mine, tata a fost un om dintr-o bucată și așa m-a educat și pe mine, nu am permis să fim călcați în picioare. Eu am ajuns la Buzău și am jucat un meci de cupă, cu Brăila. Viorel m-a băgat cinci minute, era egal când am intrat, după câteva minute ne-a dat Frunză gol. După meciul acela, Viorel m-a făcut varză, eu jucasem cinci minute, lumea din Buzău nu știa cine sunt, iar în conferință, Damaschin era marele vinovat. De ce să arunci cu noroi în mine? Ce ți-am făcut?
De ce crezi că a avut această reacție?
M-am gândit mult la ce are omul acesta cu mine? El pregătea venirea lui Pălimaru (n.r. Clement Pălimaru a fost unul dintre jucătorii suspendați și amendați cel mai drastic de către Comisia de Disciplină. 10 luni și suma de 40 000 lei)
Ce se întâmpla când intra un jucător care nu știa despre ce e vorba și strica scenariul?
O singură dată s-a întâmplat la Voluntari. Trebuia să fie 2-0 la pauză, 3-0 la final, așa era vorbită. Și, în minutul 30 și ceva, la 2-0, ajunge mingea la un junior, iar el habar nu avea.
Chiftea?
Da, nu prea-i băga pe juniori în combinație. Și era un vânt afară, a tras un șut de la 30 de metri, direct bară-gol. 2-1. Apoi s-a intervenit și s-a schimbat, trebuia să se termine 5-2. Și s-a terminat 5-2. Uneori intrai în scenetă fără să știi, eram cu toții în horă la un moment dat, te lua și pe tine. Diferența se făcea când unii încasau, iar alții mâncau gem cu pâine. (partida menționată de Mihai Damaschin se află în rechizitoriul prezentat Comisie de Diciplină FRF, s-a disputat în play-off).
Cum e să joci în astfel de meciuri?
Ciudat. Treaba e că nici nu știi ce să faci, te gândești că unii au băgat bani, le strici treaba și se supără pe tine. Nici nu știi cum s-o dai. Țin minte că am intrat la Farul, era 3-0 pentru Farul și trebuia să dăm noi gol. Și scapă unul de la ei în dreapta, șut, 4-0. Au fost mari certuri pe meciul acela, golul respectiv a dat totul peste cap, noi tot încercam să dăm gol.
În câte meciuri de acest gen ai jucat?
Multe, nici nu știu, nu le țin minte pe toate.
Doar la Buzău?
Ce s-a întâmplat la Buzău, adică în acest mod de organizare, nu am mai întâlnit. Am mai avut semne de întrebare sau am mai auzit anumite lucruri, nu știu dacă pentru trucare de meciuri, însă pentru diferite situații. Se făceau blaturi pentru altceva. Promăvări, retrogradări, interese și recunosc că m-am întâlnit în cariera mea cu diferite situații, am avut și suspiciuni, am și știut uneori. Însă de când a apărut nebunia asta cu site-urile de pariuri, în liga a doua și a treia a fost iureș. Jucătorii erau neplătiți, aveau salarii de nimic, iar când apare meciul la pariuri te duci, prinzi o cotă de patru, cinci, pui zece milioane, ai luat banii. Ce să facă un jucător de divizia C sau de B care nu și-a luat salariul de opt luni de zile și vine unul și-i oferă 40 de milioane să piardă meciul?
Să mănânce pâine cu gem și să fie corect!
Repet, eu nu știam exact ce se întâmplă, mai bine spus, cum urmează să se întâmple. Și dacă mă duceam să bag și se schimba, ce făceam, îmi permiteam să pierd bani, de unde să-i pierd, că nu-i aveam.
Care e diferența între un meci trucat la pariuri și unul pentru un anumit interes, cum mi-ai menționat, salvarea de la retrogradare, promovarea?
Diferența este de presiune. La pariuri joci, poate, la gol, trebuie să luăm gol în următoarele 10 minute, și-l lași pe adversar să dea gol și el ratează. E presiunea timpului mult mai mare, care te omoară. La un blat obișnuit poți să dai gol oricând, să faci un penalty, apoi o lălăi, o dai în lateral.
Îmi poți spune, te rog, care era rolul în această stategie, a unui jucător considerat chiftea, în raport cu cei considerați de încredere, care erau anunțați înainte?
Când nu ieșea ce trebuie, Viorel se schimba la față, era negru-roșu. Cu jucătorii lui avea și semne, când nu se înțelegeau semnele îi chemau pe jucători la margine. Au fost meciuri în care știau patru, cinci și momente în care apelau la toți, atunci era nevoie să îndrepte situația. Pe noi, chiftelele, în caz de nenorociri, ne arunca în schemă, însă niciodată nu s-a discutat în vestiar de bani, nu s-au certat în vestiar, nu ieșea, asta e, iese data viitoare. Eu plecasem de la Buzău și un coleg, fundaș central, nu vreau să-i dau numele, mi-a povestit mai multe. Gloria juca la Brăila și cei de la Brăila au venit cu juniorii, i-au bătut cu 3-2. Un meci cu răsturnări, ceva senzațional. După meci, jucătorii s-au dus la Viorel să le dea ceva bani. “Păi ce să vă dau, mă, nu ați pierdut?” Și atunci s-au luat, au dat cu pietre după el”.
Ai văzut pe cineva străin pe lângă echipă, care era suspect, cu vreo geantă, cu vreun semn care l-ar fi demascat că ar putea fi un om de legătură în toată această poveste incredibilă?
Nu, nu am văzut. Au fost vreo două sau trei meciuri în care s-au pierdut bani și au existat niște discuții pe la stadion, nu în vestiar, nu de față cu noi. În Antalya, în catonament, am auzit că oamenii ăștia stăteau pe marginea terenului, cu laptopurile, cu telefoanele și dădeau instrucțiuni… și făceau semn. Tot ce spun aici, am spus și în fața achetatorilor. De ce să tac? Pentru ce? Nu am suferit din cauza lor? Dacă luam și eu vreo sută de mii de euro, tăceam, plăteam și eu 20 000 amendă și tăceam din gură. Din câte am înțeles, pe plan sportiv s-a plătit, însă în penal, pentru trucare de meciuri, nu există lege pentru așa ceva, pe baza a ce să-i condamne, la ce să-i catalogheze? La înșelăciune? La dare de mită? Poate dacă ar fi fost lege în codul penal, însă mă gândesc că nu au avut la ce să-i încadreze.
Conducătorii crezi că știau?
Cu siguranță! Păi tu, dacă erai președinte, conducător și vedeai ce se întâmplă pe teren, nu știai ce e la echipa ta, nu îți dădeai seama? Știau 100%, în plus stăteau pe bancă. E absurd să nu știe. Urâte caractere, nu am trăit în viața mea așa ceva. Am fost scârbit. M-am dus la Tulpan să-mi iau actele și m-am lăsat de fotbal. Am avut șansa să mă angajez, aplicasem la niște site-uri și am primit o ofertă de angajare de la o corporație. M-am gândit exact 30 de minute ce vreau să fac și, la 26 de ani, am spus adio fotbalului. Am zis stop. Și gata! Am mai jucat de plăcere, la liga 4.
Crezi că după ancheta asta, după exemplul dat cu Gloria Buzău, s-a schimbat ceva în fotbalul românesc din acest punct de vedere?
Da. Cred că s-au mai potolit. Pe vremea aia, un an de zile, doi ani, a fost o nebunie, nu vreau să dau nume de echipe, dar mai erau vreo patru sau cinci formații. Erau tovarăși.
Vorbeați între voi, de exemplu cu un jucător advers pe care-l cunoșteai din altă parte, fost coleg, la încălzire, în timpul meciului, după…
Repet. Nu știai cine, ce, cum. Ți-am zis, la Buzău erau trei patru colegi alături de care jucasem o viață întreagă și ei nu vorbeau cu mine. Nu știai, oamenii se schimbă. Te evită, se feresc. Cu timpul se aduce în discuție, se mai află. Noi știam ce avem noi de făcut, ce depindea de noi, că de multe ori… depindea de noi (râde).
Cu tatăl tău ai discutat despre ce se întâmpla acolo, ți-a dat vreun sfat?
I-am mai povestit, eram legat de mâini și de picioare, cu acte. Ce să facă tata? Să zic că aș fi ieșit să vorbesc, ce dovadă aveam? Mă combăteau, mă făceau avioane în presă, cum puteam eu să dovedesc? Și mai e ceva, atunci am vrut să ies să spun tuturor, însă te gândești și la cine e în spate, nu știi cine e băgat și mai ieși pe stradă. Nu aveam nicio dovadă. Era greu. Acum sunt dovezi, a fost un proces, au fost sentințe. Mă gândesc doar la dosarul anchetatorilor. Uite atât era de gros (arată undeva la 20-30 de cm).
Și acum de ce ai acceptat să vorbești?
A trecut o perioadă și cred că ar fi mai bine ca lumea să știe în amănunt ce s-a întâmplat acolo. E adevărat, au fost suspendările respective, au apărut două-trei articole în presă, însă suporterii, oamenii care iubesc fotbalul, merg pe stadion și plătesc bilet nu știu ce fel de personaje sunt în acest fenomen. Sunt, au fost și sunt oameni fără scrupule în fotbalul românesc! Eu m-am lăsat la 26 de ani, am avut noroc că am învățat, că m-a bătut mama la cap să mă duc la școală, știu o limbă străină, limba germană, astfel că mi-am găsit un loc de muncă, alții, care au făcut sacrificii, pot fi pierduți. De ce? Pentru ca unii să facă bani în felul ăsta?
Cine este Mihai Damaschin:
Mihai Damaschin s-a format la juniorii lui Dinamo, a jucat la Dinamo 2 în liga a treia și în liga secundă, apoi a trecut, sub formă de împrumut, pe la CS Mioveni și Astra Ploiești, formații care, cu el în lot, au promovat pe prima scenă. Apoi, o perioadă de un an și jumătate, atacantul a continuat în eșaloanele inferioare din Germania. Revenit în țară, fiul lui Marian Damaschin, fostul vârf de la Rapid, Dinamo, Victoria și Feyenoord a mai îmbrăcat tricoul celor de la CS Ștefănești (Liga 3). După experiența de la Gloria Buzău, la 27 de ani neîmpliniți, Damaschin a renunțat la fotbalul profesionist. În 2015, în timpul procesul “lotului Buzău”, fostul dinamovist a fost audiat de Comisia de Disciplină a FRF în calitate de martor.
ProSport a luat legătura şi cu Romanian Bookmakers – Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România, organizație care reuneşte şi reprezintă operatorii de pariuri sportive din ţara noastră pentru a afla poziția organizatorilor de jocuri de noroc vizavi de trucarea meciurilor în sport.
„Manipularea evenimentelor sportive este un fenomen cu impact negativ major asupra sportului și a activității economice a operatorilor de pariuri sportive licențiați.
Romanian Bookmakers, Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România, derulează din 2012 un protocol de colaborare cu Federația Română de Fotbal privind combaterea manipulării partidelor de fotbal prin care ambele părți şi-au asumat să avertizeze în legătură cu meciurile care prezintă indicii că nu sunt jucate în întregime pe teren.
Suntem poziționati de partea celor care își propun să asigure integritatea fenomenului sportiv și să combată toate manifestările care afectează buna desfășurare a competițiilor sportive. Orice implicare într-un eveniment sportiv în scopul de a obține câștiguri din jocul de pariuri se traduce în manipularea lui și, automat, în pierderi însemnate atât pentru operatori, cât si pentru pariorii de bună-credință”, a declarat Liviu Popovici, preşedintele Romanian Bookmakers.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER