Gabi Matei a fost împrumutat până în vară la FC Brașov, iar fundașul dreapta vrea să profite de șansa creată și să demonstreze că mai are ceva de spus în fotbalul mare.
Venirea lui Gâlcă la cârma Stelei era așteptată mai mult ca orice de Gabi Matei, care spera ca noul tehnician să îi ofere mai multe șanse decât Reghecampf. Sezonul trecut, fundașul dreapta de 24 de ani a avut doar trei apariții în tricoul Stelei, numeroasele accidentări, dar și viața extrasportivă haotică ținându-l departe chiar și de banca de rezerve.
Nu a fost așa, fundașul dreapta fiind „uitat” și de noul staff de cele mai multe ori în afara lotului. În aceste condiții, Steaua a ales să îl împrumute la Brașov, iar Matei nu a stat pe gânduri, dorindu-și cu disperare să evolueze.
„M-am acomodat. Deja îi cunoșteam pe mulți dintre jucătorii de la Brașov. Eu mi-am dorit să vin aici pentru a juca mai mult. Nu a fost o decizie grea pentru mine să plec de la Steaua„, a declarat Matei pentru Digi Sport.
Apărătorul de 24 de ani a vorbit cu regret despre perioada grea avută în Ghencea, dar și despre șansele roș-albaștrilor la titlu sau despre transferurile făcute în această iarnă.
„Pentru mine, a fost o perioadă mai grea. Am fost mult timp accidentat și îmi pare rău că nu am putut să mă impun și să joc mai mult. Steaua nu mai poate pierde campionatul. E foarte greu. Tamaș e un jucător cu experiență, de echipă națională. Sunt sigur că va ajuta echipa. În fotbalul profesionist nu există trădări de la o echipă la alta„, a mai spus fundașul dreapta.
Istoricul accidentărilor suferite de Gabi Matei la Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER