Matei Udrea despre întrebările fără răspuns de la Pandurii – FCSB. Argumentul heringului roșu

Redactor:
Matei Udrea
Matei Udrea despre întrebările fără răspuns de la Pandurii - FCSB. Argumentul heringului roșu
  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu, să zicem, 10 sau 15 ani, un meci precum Pandurii – FCSB, de miercuri, ar fi stârnit furtună în presa scrisă (între timp, dispărută). S-ar fi pus multe întrebări neplăcute pentru urechile „oamenilor de fotbal” și, evident, scandaloase pentru suporterii celor două echipe.

De ce a făcut croatul Mrzljak două faulturi total inutile în interval de numai nouă minute, cerându-și, practic, cartonașele galbene și, implicit, eliminarea? Ce l-a împins să-l ia în brațe pe Adi Popa în minutul 38, la o fază petrecută dincolo de centrul terenului și sub ochii arbitrului? Narcis Răducan, președintele clubului Pandurii, și Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, vorbesc aceeași limbă când spun că, în timpul jocului, din cauza adrenalinei, nu mai gândești limpede tot timpul. Dar Mrzljak, se poate observa din imagini, comite faultul și pleacă liniștit, imediat, spre vestiare, fără măcar să aștepte ca arbitrul să-i arate cartonașul roșu. Nici urmă de agitație, de adrenalină, de comportament irațional.

De ce Pandurii, o echipă de obicei foarte bine așezată în teren, contondentă pentru orice adversar, nu a contat nici în atac, nici în apărare? Că s-a înscris doar în minutul 90 și numai din penalty a fost o întâmplare și un ghinion. Avram putea da lovitură de la 11 metri încă din prima repriză, când Săpunaru l-a faultat pe Adi Popa în careu. La cum au decurs lucrurile, golul oaspeților ar fi putut pica oricând. Te-ai fi așteptat, după ce gorjenii au rămas în inferioritate numerică, să se regrupeze într-o cazemată pe două rânduri în fața porții. Dar, în realitate, Pandurii n-a prea existat nici în defensivă, nici în ofensivă. Repriza a doua a fost presărată de situații în care jucătorii de la FCSB au scăpat spre poartă într-un careu adesea nesupravegheat de cei de la Pandurii. Dacă nu erau nici în atac, nici în apărare, atunci unde erau în acele momente jucătorii lui Edi Iordănescu?

De ce a făcut Hora, cel mai bun marcator din campionat, un henț atât de evident în careu în minutul 90, chiar în fața arbitrului adițional? Ioan Hora, impresariat până de curând de soția lui Laurențiu Reghecampf, nu mai e un copil. Are 27 de ani, joacă la echipe din prima ligă din 2008. Miercuri a ajuns la 13.482 de minute strânse în 205 partide în campionat. Există argumentul de luat în seamă că hențul a fost involuntar. Să fi fost de vină tot adrenalina? Poate miza luptei pentru titlu să-l fi copleșit și să-i fi întunecat și lui rațiunea? E posibil, dar Hora are deja know-how-ul acestui tip de presiune căpătat în sezonul 2011-2012, când a câștigat cu CFR Cluj titlul, dar și anul trecut, când s-a bătut la campionat, ca atacant la ASA, până în ultima etapă. Asta, pentru a nu mai aminti că în 2010, când era la CFR, a jucat patru meciuri în Liga Campionilor, cu Bayern (două), AS Roma și Basel. Așadar, existau toate motivele pentru ca Hora să știe ce are de făcut și cum să-și țină mâinile la un corner al adversarilor, în minutul 90 al unei partide foarte importante. Cu toate astea, tocmai el a dat, la propriu, o mână de ajutor fotbaliștilor lui Laurențiu Reghecampf.

Acestea ar fi fost întrebările supărătoare pe care presa le-ar fi pus acum 10-15 ani în România. Dar 2016 nu e 2000 și nici măcar 2005. Azi, altele sunt temele de reflecție. Se discută ore în șir despre greșelile arbitrilor, despre nervii lui Săpunaru, despre calmul cu care Nicolae Stanciu a transformat penalty-ul, despre forma și forța arătată de echipa lui Reghecampf.

„Argumentul heringului roșu.” Aceasta este denumirea procedeului prin care atenția publicului este abătută de la tema reală. Folosită prima oară în secolul al XIX-lea, expresia înseamnă introducerea unor subiecte false sau irelevante într-o discuție, pentru a deruta auditoriul. Se spune că ideea de a folosi această figură de stil i-a venit jurnalistului William Cobbett de la modul în care se dresau câinii de vânătoare în Anglia. Prin locurile pe unde trecuseră vulpile erau târâți heringi afumați, pentru ca mirosul să fie acoperit. Ogarii învățau astfel, cu timpul, să deosebească între ele mirosurile și să ia mai bine urma vânatului.

Revenind la 2016, să nu ne facem iluzii: heringul roșu e târât peste urma meciurilor exact pentru a crea confuzie.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×