Craiova a avut ghinion la tragerea la sorți pentru turul trei al Europa League. După ce anul trecut au dat de AC Milan, anul acesta RedBull Leipzig le-a ieșit în cale elevilor lui Devis Mangia. În cazul în care vor trece de echipa cotată la aproape 300 de milioane de euro, oltenii vor evolua în play-off împotriva învingătoarei dintre Zorya Lugansk (Ucraina) și Braga (Portugalia).
Oltenii au plecat marți spre Germania, iar mijlocașul formației de pe „Ion Oblemenco”, Alexandru Mateiu, nu pare speriat de valoarea pe care o are lotul echipei patronate de gigantul austriac: „Nu vor intra banii pe teren! Sunt și ei jucători. Noi trebuie să fim sută la sută pregătiți și foarte agresivi, concentrați la maxim și să avem încredere că putem să venim acasă fericiți. Poate să marcheze oricine, important e să dăm gol! Doamne ajută să-l dăm!”, a spus Mateiu, citat de Digisport.
Craiova a avut un start modest de sezon. A pierdut Supercupa României pe teren propriu, împotriva celor de la CFR Cluj, scor 1-0, și au acumulat doar două puncte în primele trei etape ale noului sezon de Liga 1 Betano. Ultimul meci s-a încheiat la egalitate, împotriva celor de la FC Botoșani, scor 2-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER