Meciurile Farul Constanța – FCSB și AZ Alkmaar – CFR Cluj, în luptă directă pentru audiență. Care dintre partide a fost mai atractivă pentru public
Întâlnirea de Liga 1 dintre Farul Constanța și FCSB s-a demonstrat a fi de aproape două ori mai atractivă pentru public decât meciul de UEFA Conference League pe care CFR Cluj l-a avut de disputat pe terenul olandezilor de la AZ Alkmaar.
Joi, 4 noiembrie, au fost difuzate în paralel, însă pe posturi TV diferite, două confruntări fotbalistice cu echipe românești implicate, iar acest lucru a însemnat că a existat cu această ocazie și o luptă pentru atenția telespectatorilor.
Conform măsurătorilor de audiență, partida de Liga 1 s-a dovedit că a fost pe placul publicului din România.
Farul Constanța – FCSB, mai atractiv pentru public decât AZ Alkmaar – CFR Cluj
În ceea ce privește situația meciului dintre Farul și FCSB, a fost pentru prima dată când echipa patronată de Gigi Becali înfrunta formația lui Gheorghe Hagi după schimbarea de brand a acesteia. Mai mult decât atât, publicul a fost mai atras de acest meci și datorită faptului că partida s-a jucat după o reprogramare decisă de LPF din cauza numărului mare de infectați ai vicecampioanei, dar și din pricina unor îndelungi discuții provocate de acest subiect.
Meciul, încheiat cu scorul final 0-1, a fost transmis de Digi Sport 1, Look+ și Telekom 1, fiind desfășurat în intervalul orar 20:30-22:15
De cealaltă parte, formația antrenată de Dan Petrescu avea de disputat meciul din deplasare cu cea mai puternică formație din grupa de Conference League, iar o surpriză provocată de un rezultat pozitiv ar fi putut întoarce CFR Cluj în calculele calificării.
AZ Alkmaar – CFR Cluj, 2-0, a fost difuzat în exclusivitate de PRO X în intervalul 19:45-21:30.
Astfel, confruntarea pentru câștigarea atenției publicului, dintre PRO X și Digi Sport 1, principalul difuzor al meciului de la Ovidiu, a fost câștigată în mod clar de postul din urmă.
În intervalul orar 20:30-21:30, ce reprezintă perioada în care s-au suprapus cele două partide, Digi a înregistrat cifre de aproape două ori mai bune decât PRO X, având la nivel național un rating de 2.3% și share de 4.6, spre deosebire de PRO X, cu un rating de 1.3% și share de 2.6, informează paginademedia.ro.
Look Sport și Telekom Sport 1, celelalte două posturi de televiziune unde s-a putut urmări meciul Farul – FCSB, nu au ajuns în TOP 10 pe niciun segment de audiență în intervalul orar respectiv.
- Share/Cotă de piață – procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
- Rating – numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.