Mega proiect gândit de Dinamo după ce echipei de handbal i s-a refuzat accesul în Champions League. „Vreau să port o discuție cu domnul ministru. Să vedem dacă găsim terenuri prin București pentru a dezvolta un proiect de sală polivalentă pentru noi”. Reacția lui Xavi Pascual după decizia EHF: „A fost dezamăgit” | EXCLUSIV INTERVIU

Mega proiect gândit de Dinamo după ce echipei de handbal i s-a refuzat accesul în Champions League. „Vreau să port o discuție cu domnul ministru. Să vedem dacă găsim terenuri prin București pentru a dezvolta un proiect de sală polivalentă pentru noi”. Reacția lui Xavi Pascual după decizia EHF: „A fost dezamăgit” | EXCLUSIV INTERVIU
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo București, campioana României la handbal, cea mai valoroasă echipă masculină din sportul românesc, nu a primit invitație pentru ediția viitoare a Ligii Campionilor. EHF – Federația Europeană de Handbal– a refuzat să-i ofere această șansă campioanei României din cauza lipsei infrastructurii. Într-un interviu exclusiv oferit pentru ProSport, Ionuț Popa, președintele clubului din șoseaua Ștefan cel Mare, trage un semnal de alarmă în legătură cu acest subiect. Reacția EFF l-a determinat pe șeful dinamovist să își dorească, exclusiv pentru club, o sală polivalentă de 10.000 de locuri.

 Bună ziua domnule președinte, cum ați primit această veste?

Din punctul meu de vedere, e simplu. Proiectul merge înainte nealterat, nu a depins de noi acordarea acestei invitații din partea EHF, noi ne-am făcut treaba, echipa, din punct de vedere valoric, este cu mult peste jumătate din formațiile din Champions League.

Și, cu atât mai mult, nu sunteți dezamăgit?

Nu, nu sunt, consider că poate fi un semnal de alarmă pentru societatea noastră, pentru țara în care trăim, deoarece performanțele sportive au luat-o în fața infrastructurii.

Președintele lui Dinamo, vehement după ce echipei de handbal i s-a refuzat accesul în Champions League. Incredibil, EHF a trebuit să aleagă, din lipsa infrastructurii, între fetele de la Rapid și băieții de la Dinamo! „M-a sunat Xavi Pascual și era dezamăgit, mi-a spus că mai mult de atât nu are ce să facă…” | INTERVIU EXCLUSIV

Cred că ați atins și motivul pentru care Dinamo nu a primit această invitație din partea EHF. Puteți să detaliați, vă rog? Să știți că fanii sunt foarte dezamăgiți…

Cred că trebuie să ne trezim la realitate și să ne apucăm să dezvoltăm foarte mult bazele sportive, să avem mai multe, să nu depindem de invitații. Și eu, dacă eram EHF, să dezvolt în aceeași țară, în același oraș, trei echipe de Champions League, că ăsta a fost motivul, mi-ar fi părut cam mult. Dimineață am discutat cu conducerea EHF și aceștia ne-au spus direct: „ne pare rău, înțelegem pentru zona feminină, unde echipele nu sunt atât de dezvoltate și sunt 7-8 formații bune, restul vin să completeze, dar la băieți, unde bătaia este fantastică… ne pare rău”. Asta ne-au spus, au zis că preferă să se ducă cu o invitație la Kolstad, Montpellier sau Zagreb și Plock. Ele au săli individuale, nu împart cu nimeni, sunt ale lor. Noi împărțim cu CSM și cu Rapid București de la fete.

Care erau cerințele celor de la EHF?

Trebuie să fie peste 2500 de locuri, noi vorbim pentru o aplicație pentru a primi această invitație care nouă nu ne-a fost acordată. Dacă ești neamț și ești direct în Champions League, nu cred că mai interesează pe nimeni, e treaba ta unde joci. De exemplu, anul trecut, nu i-a interesat de noi, eram direct, nu la invitație. Și vreau să repet, marea problemă a României nu este această invitație pe care EHF putea sau nu să ne-o dea, noi o să jucăm în Europa League, o s-o facem bine, atacăm „Final Four” în această competiție, o să avem sala plină și o să câștigăm bani și în Europa League. Jucătorii sunt profesioniști și, poate, o să câștigăm Europa League și o să jucăm Supercupa  Europei cu câștigătoarea de Champions League. Avem variante și aici.

  • 7 titluri nationale consecutive a câștigan Dinamo (2016, 2017, 2018, 2019, 2021, 2022, 2023). În ultimul sezon, „buldogii” au câștigat campionatul cu 26 de victorii din 26 de meciuri

Continuați, vă rog, ideea legată de problema sportului românesc, sunteți președintele celui mai galonat club din România! 

Mi se pare că noi, în primul rând, trebuie să avem mai multe echipe puternice, ne bazăm, an de an, doar pe Dinamo, punctăm doar prin Dinamo, când toate vin braț la braț. Poftiți exemplul portughez, Sporting, Porto, Benfica, trei care joacă în Europa, de nemți ce spun, de francezi! Au ajuns macedonenii să aibă coeficient prin Vardar și Eurofarm. Și noi ne cramponăm de o invitație. Trebuie să venim din urmă cu o infrastructură serioasă. Acum am văzut că foarte multă lume indică de ce a intrat polivalenta în renovare! Caietul de sarcini, am înțeles, este depus la minister, trebuie să dea drumul la licitație. Intră în renovare din ianuarie 2024, pentru că durează 8-9 luni și, oricând s-ar fi întâmplat, trebuia să sacrifici o jumătate de sezon de Champions League. Ori l-am fi sacrificat pe ăsta, ori anul viitor încă jumătate. Investiția trebuia făcută, degeaba încercăm să amânăm.

Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, a spus în mai multe rânduri că își dorește o colaborare cu echipa din Liga 2, dar acum va fi obligat de lege să acționeze împotriva acesteia. Sursă foto: Sport Pictures
Ionuț Popa, președintele CS Dinamo

„Notați vă rog: în 2024-2025, Dinamo va juca în „Final Four”, în Champions League. O să discut cu sponsorii să mărească aportul pentru a acoperi diferențele care veneau de la Champions League”

Alte variante nu au existat, ați înaintat EHF și alte săli?

Nu ne-au acceptat la Pitești, este o decizie dintr-un raționament pur de marketing, înțelegem. Avem adresă de Sala Polivalentă din București, că este eligibilă până la 31 decembrie și adresă de la Pitești, au spus că ne suportă ei din ianuarie până la finalul competiției. Doar că cei de la EHF, astăzi, ne-au tranmis că le pare rău. „Sunteți trei echipe care ați pus Pitești, trei care ați pus polivalenta din București”. Au ales fetele, Rapidul pentru invitație este o echipă foarte, foarte bună, are potențial de „Final Four”, nu puteau să lase Rapidul afară și să ne bage pe noi, noi nu suntem cotați la potențial de „Final Four”. Dacă ar fi fost alte formații, Kiel sa nu știu cine, poate ar fi fost vorba de vreun rabat, dar așa… .

E dureros ce îmi spuneți. Practic, din lipsa infrastructurii, EHF a ales cine să joace și cine nu în Champions League, între Rapid la fete și Dinamo la băieți…

Da! Asta au spus. E o mare problemă pe care o avem. Eu am spus că, în sezonul 2024-2025, Dinamo o să joace în „Final Four” și îmi mențin afirmația, notați vă rog: în 2024-2025, Dinamo va juca în „Final Four”, în Champions League.

  • În sezonul 22/23, Dinamo s-a calificat în optimile de finală a Champions League, după ce a terminat pe locul 5 într-o grupa, pritre care s-au mai aflat PSG, Magdeburg (câștigătoarea trofeului), Vezsprem și GOG
  • În sezonul antrerior, Dinamo a terminat pe locul 7 în grupa de Champions League 

Din punct de vedere al proiectului, din ce înțeleg, le transmiteți suporterilor că nu se schimbă absolut nimic după această decizie dură a EHF?

Absolut nimic! Echipa este unită, o să discut cu sponsorii să mărească aportul pentru a acoperi diferențele care veneau de la Champions League, pentru a nu simți vreo problemă din punct de vedere al finanțelor, oricum nu am fi avut, dar mie îmi place să avem aport mare al banilor privați.

„Chiar vreau să port o discuție cu domnul minsitru de interne, cu domnul de la dezvoltare, cu CNI-ul, cu doamna Lipă și să vedem dacă găsim terenuri prin București pentru a dezvolta un proiect de sală polivalentă pentru Dinamo”

Xavi Pascual cum a reacționat, a fost dezamăgit?

Da! M-a sunat mai vreme și mi-a spus că mai mult de atât, să antreneze echipa și să aducă jucători de calitate, nu are ce să facă. A făcut o glumă și a spus că-i pare rău, dar săli nu poate să construiască. Problema sportului românesc pleacă de la infrastructură și continuă prin specialiștii care  lipsesc din această zonă, noi, clubul, ne-am făcut treaba, am adus un specialist, am creat un sistem, academia o coordonează tot el, avem copii buni, avem hnow – how așa cum spun cerințele europene. Mai rămâne să ne aliniem și cu Ministerul Sportului și cu CNI-ul, poate reușim, în perioada viitoare, să mai demarăm niște proiecte.

  • Xavi Pascual este considerat cel mai bun antrenor din lume. Ibericul a cucerit de trei ori Champions League și are 11 titluri, în Spania, cu Barcelona

Dinamo are o sală polivalentă, din păcate nu îndeplinește criteriile. Mi-ați spus, în trecut, că aveți în gând să construiți o altă sălă. Accelerați acum ideea?

Chiar vreau să port o discuție cu domnul minsitru de interne, vreau să discut cu domnul de la dezvoltare, cu CNI-ul, cu doamna Lipă când va fi numită la Agenția pentru sport. Să vedem dacă găsim terenuri prin București pentru a dezvolta un proiect de sală polivalentă pentru Dinamo.

Nu în Parcul Sportiv Dinamo?

Nu aș vrea să sufocăm, mi-aș dori o sală polivalentă de minim 10.000 locuri. Dacă tot o facem, să fie eligibilă în Euroligă, să intre toate disciplinele și atunci nu o să mai avem probleme.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×