Meme Stoica, ironii după Universitatea Craiova – FCSB 0-2. „Recital, dar împotriva cui?” Săgeți către Sorin Cârțu

Meme Stoica, managerul general al celor de la FCSB, ironii după meciul Universitatea Craiova – FCSB, scor 0-2.

Oficialul grupării roș-albastre a reacționat la finalul meciului câștigat de FCSB pe terenul celor de la Universitatea Craiova, scor 2-0, în etapa 14 din Liga 1, sezonul 2020 – 2021.

Meme Stoica a explicat cum FCSB a dominat-o pe Universitatea Craiova vineri seara și recunoaște că ar fi fost corect ca prima repriză să se termine la egalitate. Mai mult,  managerul general al fostei vicecampioane a României l-a taxat și pe Sorin Cârțu, președintele echipei din Bănie.

Meme Stoica, ironii după Universitatea Craiova – FCSB 0-2

Totodată, Meme Stoica este de părere că FCSB s-ar fi impus și în meciul cu CFR Cluj, dar dacă nu ar fi fost delegat arbitrul Istvan Kovacs.

„Mie încă mi-e greu să mă bucur, nu s-a cicatrizat rana de la Cluj. În plus, prima repriză n-a fost ceea ce am dorit. Paradele lui Andrei Vlad ne-au ținut în meci, iar golul a venit când trebuia, în urma unei super acțiuni colective, cu assist genial Coman și execuție de mare jucător Man, care a sesizat că Mirko lăsase ușa deschisă. Cred că un X pauză era corect.

După pauză, a fost exact ceea ce ne-am dorit. Recital, dar împotriva cui? Victoria zdrobitoare – după aspectul jocului – de la Craiova este pansament, nu și panaceu.
Poate asta s-ar fi întâmplat și la Cluj, dar acolo a fost Kovacs. Tot el a fost și la Tg Mureș, Giurgiu etc. Ar merge un tiktok, dar mă abțin.

P.S. Replică lui Cârțu, care a spus că am jucat amicale, nu-i dau. I-au dat băieții. Doar două”, a scris Mihai Stoica pe contul său de Facebook.

FCSB, lider în Liga 1

După victoria cu Universitatea Craiova, FCSB  a urcat pe primul loc în clasamentul din Liga 1, cu 33 de puncte, la două în fața oltenilor și la trei distanță de CFR Cluj.

Publicat: 19 12. 2020, 08:32
Actualizat: 19 12. 2020, 08:34