Meme Stoica, la un pas de revenirea la FCSB: „Trebuie să îi facem contract” + unde zice Gigi Becali că a greșit managerul sportiv
Mihai Stoica (54 de ani), la un pas de revenirea la FCSB. La numai trei luni de la plecarea acestuia de la echipă, Meme este gata să ocupe din nou funcția de manager sportiv al vice-campioanei.
Meme Stoica, la un pas de revenirea la FCSB: Gigi lucrează la împacarea cu fanii!
Conform GSP, mai multe surse din cadrul clubului bucureștean au dezvăluit că Mihai Stoica s-a aflat în ultimele două zile la baza FCSB și s-a implicat în mai multe acțiuni din cadrul clubului. Sursa citată adaugă faptul că Gigi Becali lucrează la împăcarea între Stoica și fani. Latifundiarul din Pipera și-a trimis bodyguarzii să discute cu fanii din peluza roș-albastră și să le transmită că Mihai Stoica nu trebuie criticat, deoarece acesta are o problemă de familie și trebuie ajutat.
El s-a întors, e casa lui aici, vine când vrea, pleacă atunci când vrea. Lucrează momentan fără contract, dar o să-l facem și pe ăla, nu asta e problema. Era foarte apropiat de jucători, iar aceștia îi dădeau mesaje de genul «Domnule președinte, întorceți-vă!»
MM mi-a zis că a plecat din motive personale, dar eu eram supărat și i-am spus: «Ce probleme personale, mă?» Acum și-a rezolvat aceste probleme și mi-a zis că vrea să revină.
Are șarm, se înțelege bine cu jucătorii. El nu trebuie să-i certe pe fotbaliști, ci să fie prietenul lor. Când l-a certat pe Alibec, a greșit. Asta e treaba antrenorului, nu a lui”, a declarat Gigi Becali pentru GSP.
În ciuda faptului că MM Stoica și-a anunțat plecarea de la echipă în luna august, acesta a semnat rezilierea contractului abia în octombrie.
Narcis Răducan, preferatul fanilor
Odată cu plecarea lui MM Stoica de la FCSB, locul acestuia a fost ocupat de Narcis Răducan. Noul manager sportiv a fost apreciat de fanii steliști, iar aceștia au invocat faptul că venirea lui Narcis a adus o mai bună organizare în cadrul clubului. Însă, șederea lui Narcis la echipă bucureșteană nu a durat prea mult. El a fost înlăturat de la echipă dupa aproape trei luni de la instalare.