Mesaj pentru Mihai Rotaru, după alt gol fabulos marcat de Octavian Popescu, puștiul pe care Gigi Becali vrea să ia zeci de milioane de euro: „Sunt sigur că regretă că l-a pierdut, dar 500 de lei îi cheltui o dată în supermarket!” | EXCLUSIV

Mesaj pentru Mihai Rotaru după alt gol fabulos marcat de Octavian Popescu puștiul pe care Gigi Becali vrea să ia zeci de milioane de euro
Vezi galeria foto - 5 poze

Octavian Popescu, fostul mijlocaș al Universității Craiova, unchiul fotbalistului cu același nume de la FCSB, a mărturisit pentru ProSport că este convins că Mihai Rotaru regretă acum enorm că a decis să renunțe atât de ușor la internaționalul U 21 al roș-albaștrilor.

Încet, dar sigur Octavian Popescu devine unul dintre cei mai promițători jucători din fotbalul românesc. Iar execuțiile sale și golurile marcate pentru FCSB sunt dovada faptului că Gigi Becali știe ce spune, atunci când afirmă că este convins că tânărul său jucător o să fie vândut pe bani foarte mulți în străinătate.

Internaționalul de U 21 a marcat din nou un eurogol, se pare că deja e marcă înregistrată, iar acum reușita a fost chiar la ultima fază a jocului împotriva formației FC Voluntari, 1-0. ProSport a luat legătura cu unchiul acestuia, Octavian Popescu, fostul fotbalist al Universității Craiova.

Mesaj pentru Mihai Rotaru, după alt gol fabulos marcat de Octavian Popescu. „S-a luat după specialiștii lui din club, iar acum regretă foarte tare!”

Octavian Popescu, fostul jucător al „Științei” a mărturisit pentru ProSport că poartă mereu discuții cu nepotul său și ne-a dezvăluit că i-a spus tânărului jucător să nu „i se urce la cap” faptul că Gigi Becali i-a făcut cadou o mașină.

„Vă dați seama că mi-au dat lacrimile de fericire cînd am văzut ce gol a putut să marcheze Tavi. Și nu e primul lui gol de acest gen la FCSB. Să știți că el a muncit mult și l-a durut foarte tare atunci când Mihai Rotaru a ales să renunțe așa de ușor la el de la Craiova. L-a durut când Rotaru a spus că nu poate să îi dea un salariu mai mare de 500 de lei. Păi ăștia erau bani pentru un copil cu calitățile lui Tavi? 500 de lei îi cheltui o dată în supermarket, cum naiba să trăiască Tavi cu 500 de lei pe lună?

Dar domnul Rotaru a ales să meargă pe mâna specialiștilor din clubul dânsului, iar eu sunt convins că el acum regretă că l-a pierdut pe Tavi. Sunt convins că nu îi convine când vede la televizor cum joacă Tavi la FCSB, iar el l-a avut în curtea sa. Însă, orice șut în fund este un pas înainte, iar eu mă bucur enorm că Tavi a ajuns la FCSB, acolo unde patron este domnul Gigi Becali, iar manager este un om tobă de fotbal, Mihai Stoica. Iar domnul Stoica îl ajută foarte mult pe Tavi, așa cum sunt sigur că se comportă și cu alți jucători din lot. Așa trebuie să fie un manager adevărat”, a spus Octavian Popescu.

„I-am spus lui Tavi să nu i se urce la cap modul în care l-a tratat Gigi Becali”

Octavian Popescu ne-a mai spus că i-a transmis nepotului său câteva sfaturi importante.

„I-am spus lui Tavi să nu i se urce la cap faptul că Gigi Becali i-a făcut cadou o mașină. I-am spus să rămână cu picioarele pe pământ, deoarece i-am dat câteva exemple de jucători de vârsta lui, cei care au fost tot așa de talentați ca el, dar au eșuat apoi în carieră.

I-am dat și câteva nume ca exemple negative, dar nu vi le pot face public. Gloria și faima se câștigă prin multă muncă. Ajungi destul de repede acolo sus, dar e greu să rămâi. Eu sunt convins că Tavi o să progreseze și mai mult, deoarece are și un mediu foarte bun în jurul său. Sunt convins că o să câștige în carieră și mai mulți bani, dar totul trebuie calculat și făcut pas cu pas”, a încheiat Octavian Popescu.

Publicat: 07 03. 2022, 11:01
Actualizat: 07 03. 2022, 11:15