Plecat de la FCSB, Helmut Duckadam rămâne un fan al roș-albaștrilor și are un mesaj special pentru Gigi Becali, care tot caută un antrenor care să-l ducă în grupele Ligii Campionilor.
Fostul mare portar e convins că Marius Șumudică poate să vină la FCSB și dă două exemple elocvente: Ionel Dănciulescu și Mircea Lucescu.
Dacă Ionel Dănciulescu a devenit un adevărat idol pentru fanii lui Dinamo, club de care tocmai s-a despărțit, Mircea Lucescu speră să ia titlul în Ucraina și cu Dinamo Kiev, după ce a scris istorie pe banca rivalei Șahtior Donețk, alături de care a câștigat și Cupa UEFA.
„L-am susținut pe Șumudică! Eu îl văd și acum la FCSB, poate lucra cu Gigi Becali, are acea șmecherie. A dovedit ce atmosferă a putut să facă la Astra. S-au întâmplat atâtea în viață, vedeți ce s-a întâmplat și în politică, în fotbal e la fel. Cât a fost de înjurat Dănciulescu și acum e idol la Dinamo? Se pot face asemenea mișcări, ultimul exemplu e Mircea Lucescu și gândiți-vă cât a vorbit de Dinamo Kiev. Vedeți că se poate. Așa au zis și cei din Ucraina, că nu se poate, dar uite că din imposibil se poate face posibil”, a spus Duckadam, la Realitatea Plus.
„Îmi plânge inima când scriu pe telefon aceste cuvinte, dar sunt mândru că fac parte din istoria clubului DINAMO”, a fost mesajul lui Dănciulescu, după ce a plecat din „Ștefan cel Mare”.
De cealaltă parte, Mircea Lucescu este în mare criză de timp după ce a revenit în Ucraina. Pe 25 august, Lucescu își va înfrunta fosta echipa, Șahtior Donețk, proaspăt calificată, în semifinalele Europa League. Antrenorul român are multe probleme la Dinamo Kiev. Doi jucători au sunt infectați cu noul coronavirus și au fost izolați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER