Marius Ștefănescu (25 de ani) este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din Superliga. Mijlocașul celor de la Sepsi este dorit de Rapid și FCSB, echipe care au negociat în trecut pentru a-l transfera, însă patronul covăsnenilor a dezvăluit că, în acest moment, există și alte contacte din ligile secunde din Franța și Germania. Chiar cluburi din liga americană și-au manifestat interesul. În plus, jucătorul rămâne cu interdicția de a merge la noua campioană a României.
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a oferit ultimele informații despre fotbalistul care a impresionat în tricoul echipei din Sfântul Gheorghe.
Ștefănescu a plecat în concediu alături de echipă, noi așteptăm ofertele. Am primit tatonări și din MLS, parcă și din Franța liga secundă, un agent a cerut acordul să-l vândă în Zweite Bundesliga, în campionatul Poloniei, Croației. Concret, însă, trebuie să spunem lucrurile așa cum sunt, scris nu a venit nimic” – Laszlo Dioszegi
Laszlo Dioszegi a explicat și situația pe care a impus-o în legătură cu cel mai valoros jucător din lot. Acesta are interdicție să meargă la FCSB, așa cum a anunțat conducătorul roș-albilor după ce au existat acuze, în special din partea Rapidului, că Ștefănescu a lipsit voit la meciurile contra campioanei.
Întrebat ce părere are Ștefănescu despre acest „embargo”, dacă a înțeles conjunctura morală în care a fost implicat, finanțatorul a lăsat să se înțeleagă că, în orice formă, jucătorul ar trebui să accepte condiția clubului.
Nu știu cum a simțit, nu am discutat cu el. Practic, în fotbal, în afara rezultatelor și în afara banilor trebuie să existe ceva care e unic. Dacă ai spus ceva, trebuie să menții ceea ce ai spus pentru că așa consider eu, onoarea nu se poate cumpăra. Noi nu vrem să fim văzuți ca o echipă care are prietenii, care face niște lucruri care nu sunt la locul lor”, a spus Laszlo Dioszegi pentru ProSport.
Omul de afaceri a continuat și a prezentat ipostaza în care jucătorul său pare prins în urma iureșului de acuze la adresa sa, spune că onoarea este cea mai importantă și, în cazul unei noi oferte din partea campioanei, fotbalistul trebuie să înțeleagă acest aspect.
„Eu cred că fiecare jucător vrea să meargă la mai bine, dar trebuie să se înțeleagă un lucru, onoarea lui trebuie să fie onoarea lui. Dacă el merge acum la FCSB… cum putem noi să oprim? Ok, dacă-l blocăm, o să fie supărat pe noi, dacă nu o facem, degeaba mai spunem ceea ce spunem, undeva e foarte greu, dar eu cred că el trebuie să fie cu mintea aici, la Sepsi. Noi l-am adus pe Ștefănescu, împreună cu Păun, de la Viitorul Cluj, l-am dat împrumut și a jucat la Metalul Târgu Secuiesc. De acolo, din Liga a III-a, a venit la noi, la echipa a doua și, apoi, direct în prima echipă. Ștefănescu nu are un trecut fotbalistic în alte părți, a crescut aici, să simtă în inima lui că aici s-a făcut fotbalist! Are o revanșă față de clubul nostru. Nu are de ce să plece! Nu știu cât a înțeles, dar un lucru e clar, la noi a jucat cu inima și eu sper, că mai are doi ani de contract, ar fi frumos să-i joace aici, să marcheze și mai multe goluri și să plece într-un campionat în care să primească și 100.000 euro pe lună”, a spus Laszlo Dioszegi într-un interviu acordat ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER