Sportul Studențesc ar putea reveni în fotbalul românesc după o pauză destul de lungă. Oficialii celor de la Metaloglobus, prin patronul Imad Kassas, au făcut deja o primă ofertă celor de la CS Sportul Studențesc.
Oferta ar fi fost una infimă, ceva sub 10.000 de euro anual, iar cei din Regie au „strâmbat din nas”. Surse ProSport susțin că propunerea inițială a omului de afaceri i-a făcut pe conducătorii clubului sportiv, cu o vechime de peste 100 de ani, să se amuze.
Ceea ce Kassas le-a prezentat a fost mult sub cerințele „studenților” de a ceda brandul către Metaloglobus.
În urmă cu un an un grup de tineri a încercat recrearea clubului Sportul Studențesc. S-a dorit ca totul să fie pe baza de cotizații, după modelul DDB, cu pachete diferite ca valoare financiară, care să facă posibilă formarea unui buget pentru echipă în eșaloanele inferioare, Liga 4 sau Liga 5.
În lumea fotbalului se vorbește că Vasile Șiman, fostul patron al alb-negrilor, a pierdut, prin dezafiliere, CIS-ul vechiului club, însă Clubul Sportiv Sportul Studențesc, grupare cu 14 secții, a înregistrat un CIS (Certificatul de Identitate Sportivă) pentru secția de fotbal.
Clubul studențesc a jucat trei finale ale Cupei României, a luat un trofeu în Cupa Balcanică și a dat și patru golgeteri ai României: Marcel Coraș (1984), Gică Hagi (1985, 1986), Gigel Bucur (2005) și Ionuț Mazilu (2006). Pe plan intern, cea mai mare performanță a studenților a fost locul doi în Divizia A în ediția 1985-1986.
În 2006, când echipa a terminat pe locul patru, Ionuț Mazilu a fost desemnat golgheterul echipei, dar trupa pregătită de Gheorghe Mulțescu a fost retrogradată din cauza problemelor financiare, mai exact pentru o datorie de 1.26 milioane de lei către bugetul de stat.
Sportul nu a avut parte numai de jucători talentați de-a lungul timpului, ci și de antrenori cu nume în fotbalul românesc. Printre tehnicienii care au pregătit „Gașca nebună” se numără: Angelo Niculescu, Ion Voica, Traian Ionescu, Viorel Moldovan, Dan Petrescu, Ioan Andone, Daniel Isăilă, Tibor Selymes, Gheorghe Mulțescu sau Gabi Balint.
Conform unui Ordin al Ministrului Educației și Cercetării, Clubul Sportul Studențesc se subordonează din decembrie 2019 Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative București. Clubul Sportul Studențesc este un club sportiv universitar etalon, cu peste 100 de ani de funcționalitate neîntreruptă la nivel de performanță, internă și internațională.
Metaloglobus București, care a ratat în ultimele trei sezoane playoff-ul „la mustață” în Liga 2, a fost înființată în anul 1956 drept echipa de fotbal a fabricii Metaloglobus, o puternică întreprindere fondată în 1923 de către omul de afaceri austriac Manfréd Weiss.
Fabrica s-a dezvoltat mult mai mult în perioada comunistă și producea tot felul de obiecte din oțel și fier precum lanterne sau gloanțe, iar începând din 1965 a produs jucării.
După Revoluția din 1989, fabrica a început să aibă probleme financiare, ajungând ca în anul 2000 să fie cumpărată de omul de afaceri sirian Imad Kassas. În 2014 mai avea doar 20 de angajați și era aproape de faliment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER