„Mi-e dor să antrenez”. Ioan Andone n-a primit oferte din România și s-a reorientat: „Am discutat aproape trei luni cu ei”
Ioan Andone (57 de ani) a stat pe tușă încă de la începutul anului 2017, atunci când Cosmin Contra l-a înlocuit pe banca lui Dinamo, într-un moment în care echipa risca să piardă play-off-ul. Rămas fără angajament aproape de un an, antrenorul a recunoscut că a fost foarte aproape să preia o echipă din străinătate.
Fostul antrenor al lui Dinamo a dat de înțeles că îi lipsesc emoțiile meciurilor și a recunoscut că vrea să preia o echipă care să aspire la competițiile europene.
Debarcat de Dinamo în februarie 2017, Andone nu a mai fost căutat de nimeni din România: „Mi-e dor să antrenez. Tratative și negocieri tot am avut. Am fost aproape să semnez cu echipe din Kazahstan și Iran. Cu formația din Kazahstan am discutat aproape trei luni. Din România n-am avut nicio ofertă. Îmi trebuie o echipă pe care s-o construiești pentru cupele europene, nu poți să te duci oriunde”, a declarat „Fălcosul” pentru TelekomSport.