CFR Cluj avea nevoie de victorie la Giurgiu pentru a trece pe primul loc. Dan Petrescu a avut probleme înaintea partidei. Omrani s-a accidentat și în locul lui a intrat Mario Rondon care a reușit să deschidă scorul. Diferența a fost majorată de Andrei Burcă, după o lovitură liberă.
Meciul părea să meargă într-o direcție bună, dar ardelenii și-au făcut singuri greu partida. Radunovic nu a fost blocat de Costache și a trimis puternic în careu. Mihai Bordeianu a încercat să respingă, dar a trimis mingea în propria poartă după ce a fost atinsă cu umărul de Arlauskis (VIDEO).
La pauză meciul Astra-CFR Cluj a fost 1-2. Reușitele lui Mario Rondon și Andrei Burcă și autogolul lui Mihai Bordeianu au stabilit scorul după 45 de minute.
O fază asemănătoare a avut loc la Cluj, la partida CFR -FCSB. Un autogol semnat de Ovidiu Popescu a decis soarta partidei. A fost meciul la finalul căruia, echipa lui Bogdan Vintilă a spus „adio” luptei pentru titlu. (VIDEO AICI)
Dan Petrescu a coborât pe locul doi după ce a pierdut pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova. S-a terminat 3-2 pentru olteni, iar „Bursucul” a dat de înțeles că sunt probleme la club.
„Au fost ceva probleme săptămâna asta și s-au văzut. Au fost probleme interne, apoi foarte mulți jucători care nu joacă din cauza regulii U21. Nu sunt motivați tot timpul, sunt puțin supărați. Au mai fost și alte probleme, dar nu aș vrea să comentez.
Asta s-a văzut pe final pe tabelă. Acum Craiova e favorită la titlu, ultimul meci îl jucăm la ei, au și scorul direct din play-off. Mergem înainte, duminică avem un meci incredibil de greu la Astra. Trebuie să câștigăm neapărat. În momentul ăsta ei sunt favoriți și se poate întâmpla orice”, a declarat Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER