Mihai Constantinescu a suferit un al doilea stop cardio-respirator și e în comă la Terapie Intensivă! Îndrăgitul artist a practicat călărie la Steaua și are diplomă de profesor de sport
Mihai Constantinescu este în stare gravă, iar medicii de la Spitalul Floreasca, unde celebrul artist a fost internat luni seară, au anunțat că a intervenit și un al doilea stop cardio-respirator. Cântărețul e în comă, asistat de aparate, la Terapie Intensivă.
Constantinescu și-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace. În anul 2008 a fost supus unei intervenții chirurgicale la Secția Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficiență mitrală gradul 3/4, insuficiență tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artisul a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncție.
Într-un interviu acordat în decembrie 2018 pentru blogul lui Răzvan Toma, Statisticianul Fotbalului, artistul ce a lansat hituri ca O lume Minunată, Vitezomanul Gică sau Câinii Vagabonzi a explicat legătura sa cu sportul.
„Fiind aproape de clubul Steaua, care pe-atunci avea sediul pe Calea Plevnei, am aflat că se deschide în zonă un club de călărie pentru copii și tineret, și m-am dus la colonelul Valentin Fotescu, începând să iau primele lecții. Aveam 11 ani și jumătate. Ceva mai târziu m-am transferat chiar la Steaua. Eram foarte ambițios, cum am fost mereu. Mi s-a dat un cal care înaintea mea avusese doi stăpâni mai în vârstă. Acel cal se gâdila foarte ușor sub burtă. De aceea, ostașii îl cam nedreptățeau, chiar îl băteau. Dar am apărut eu, un copil de 13 ani, cu multă milă și dragoste, mereu cu buzunarele pline de morcovi și zahăr cubic. Îl curățam, îl țesălam, îl pregăteam pentru concurs. Și așa, încet-încet, am reușit să îl îmblânzesc ca să nu mai zvârle, devenind prieteni nedespărțiți.
Numele lui era Pleșuv și când îl strigam de la intrarea în grajd, ridica capul și îmi răspundea, nechezând. Cu toate că era ușor încăpățânat, mai și deroba, am suferit chiar și două căzături zdravene, nu m-am putut despărți de el. În cele din urmă, am ieșit campioni naționali la obstacole, categoria semimijlocie. L-am întors atunci destul de strâmt, astfel încât a șchiopat de două picioare în diagonală, față-spate. La acea vreme, înălțimea obstacolelor la această categorie era de 1,30 m, erau combinații de triple, oxere, staționatele aveau un singur obstacol cu o singură bârnă, iar riviera avea 4,10 m. A fost încununarea muncii cu el, a dragostei pe care i-am purtat-o. M-am despărțit foarte greu de Pleșuv, fiind dat apoi la reformă, adică la căruță”, a spus atunci Mihai Constantinescu.
A făcut călărie patru ani, iar pasiunea pentru sport a dus-o mai departe: „Inițial am vrut să dau la comerț exterior. Însă mi-a fost respins dosarul, pentru că tata fusese „exploatator”. De fapt, fusese colonel de armată și luptase în două războaie pentru România. La vremea respectivă, viața ofițerilor era interpretată diferit. Fiind pregătit, am dat la ASE unde am stat doar doi ani și jumătate. După care am preferat să mă duc la IEFS, căci mi se părea mult mai interesant să fiu profesor de sport, decât să rămân undeva într-un birou să înnebunesc.
Specializarea am luat-o la teorie, dar puteam s-o iau și la haltere, pentru că eram foarte bun chiar dacă eram mic de înălțime, și la atletism pentru că aveam o detentă nativă deosebită, descurcându-mă cu succes la săritura în înălțime, cea în lungime și la triplu salt. S-ar fi putut și la gimnastică, dar mi-ar fi trebuit ceva mai multă performanță. Nu am regretat că am urmat IEFS-ul, pentru că m-am simțit extraordinar. Când ești tânăr, totul este foarte frumos”.
„Atletismul în primul rând, pentru că este un sport individual în care nu poți păcăli. Fac abstracție de dopaj. Depinzi doar de cronometru și centimetru. Apreciez și gimnastica, toate aparatele. Agreez și fotbalul de calitate. Îmi pare rău de fotbalul nostru, care în 1994 a fost unul extraordinar, azi este atât de decăzut. Poate peste vreo 20-30 de ani se va pune din nou pe picioare. Am fost întotdeauna stelist. Însă apreciez și respect valoarea oricărei echipe care joacă fotbal cu adevărat. Într-un meci îmi dau seama imediat de formația care joacă mai bine, putând paria că aceea va câștiga la final. Și nu m-am înșelat niciodată” – Mihai Constantinescu