Mihai Iosif, dezlănțuit după FC U Craiova 1948 – Rapid. „Înainte eram Klopp, iar acum sunt grasul, prostul, fraierul! Asta e, și Sfântul Petru s-a lepădat de Iisus”. Amenință cu dezvăluiri incendiare
FC U Craiova 1948 – Rapid s-a terminat cu victoria echipei lui Nicolo Napoli, scor 3-2, iar Mihai Iosif s-a dezlănțuit la finalul partidei din Bănie.
Rapid a fost învinsă de FC U Craiova 1948, scor 2-3, pe stadionul din Bănie. La partida din runda cu numărul 29 din Liga 1 a fost surprins Adi Mutu, antrenorul care este favorit să preia banca tehnică a rapidiștilor.
La finalul partidei din Bănie, Mihai Iosif a avut un discurs spectaculos și a amenințat cu dezvăluiri incendiare.
Mihai Iosif, dezlănțuit după FC U Craiova 1948 – Rapid
Mai mult, Mihai Iosif i-a atacat pe suporterii lui Rapid care l-au contestat după remiza cu Dinamo și după eșecul cu FC U Craiova 1948.
„Toate aceste lucruri ne-au dereglat (n.r. discuțiile despre plecarea sa de la Rapid), acum câteva luni eram magicianul, eroul, acum sunt grasul, prostul, fraierul. De la Rapid m-am făcut și gras și prost… Am și tensiunea 20…
Prima repriză a fost foarte slabă, în a doua am dat un gol, dar îmi e greu să explic cum poți să iei trei goluri în cinci minute. Asta este! Grasul e fraier! Nu vreau să vorbesc mai multe acum. Cu siguranță o să am o întâlnire cu conducerea, o să căutăm soluții ca să resuscităm echipa așa cum putem.
Au fost mulți foști fotbaliști care m-au susținut, am primit telefoane, dar o să vedem ce se întâmplă. Am spus că este inadmisibil să primești trei goluri în 5 minute.
Îmi aduc aminte că din Liga 2 au început să apară antrenori (n.r. făcând referire la prezența lui Adi Mutu la meciul cu FC U Craiova 1948). Eu știu foarte multe, dar mă abțin. Încă mă abțin! E vorba de mai multe subiecte. E problema fiecăruia dacă vine la meci, nu pot să le spun eu să nu vină. Din Liga 2 tot veneau antrenori, eram făcut în toate felurile, eram Klopp, Del Bosque, acum sunt grasul, prostul, Miți, Niți, asta e viața.
În general nu prea vorbesc cu jucătorii după meci pentru că aș vorbi la cald. Sunt sigur că au încercat, poate că atât pot unii. Poate… Mă abțin! Poate o să fac o conferință cum a făcut domnul Boloni, dar acum mă abțin.
Eu aici m-am născut, aici am crescut. Și tata mă trăgea de urechi, dar tot mă iubea. Poate că așa e și cu galeria. Dacă ei cred că eu sunt vinovatul principal… Ei îi iubesc la fel de mult, știu că sunt pătimași, că bagă mâna în buzunar ca să vină după noi. Urmașii noștri sper să fie mai echilibrați un pic”, a spus Mihai Iosif după FC U Craiova 1948 – Rapid, scor 3-2.
Acum sunt grasul ăla fraier, prostul, acum câteva luni eram magician, Klopp. Alb în cap, gras, m-am făcut de la Rapid, de-asta am și tensiunea 20. Asta e, și Sfântul Petru s-a lepădat de Iisus. A cântat și la mine cocoșul de 3 ori – Mihai Iosif, antrenor Rapid