Mihai Iosif le bate obrazul celor de la Universitatea Craiova, după eșecul Rapidului din Bănie: „Pe mine nu m-ați auzit vreodată să zic asta!”

Mihai Iosif, antrenorul echipei Rapid București, s-a arătat dezamăgit după eșecul cu Universitatea Craiova și le-a bătut obrazul oltenilor.

Meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 22 din Liga 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, iar oltenii au învins la limită, scor 1-0, datorită golului marcat de către Elvir Koljic, în minutul 5.

În general, o persoană pozitivă și plină de viață, Mihai Iosif a fost de această dată dezamăgit după eșecul cu Universitatea Craiova, considerând că echipa sa merita măcar un egal.

Mihai Iosif le bate obrazul celor de la Universitatea Craiova, după eșecul Rapidului din Bănie

Totodată, Mihai Iosif a făcut referire și la faptul că Universitatea Craiova s-a plâns de infectările cu COVID-19 din lot și chiar ar fi vrut să amâne partida.

„L-am trăit ca pe orice alt meci, mi s-a părut un meci echilibrat, în urma căruia consider că meritam să plecăm cu un punct de aici. În ultimii metri, nu am avut incisivitatea și limpezimea necesară să atacăm așa cum trebuie, dacă făceam asta, puteam să marcăm. Avem nevoie de puncte, în primul rând, nu de altceva. Pot să spun că sunt foarte fericit în acest moment.

Toate meciurile sunt foarte grele, e un campionat echilibrat. Sper ca în meciul următor să reușim mai mult, să luăm cele trei puncte.

(n.r. despre infectările cu COVID de la Universitatea Craiova) Știrile astea sunt de adormit copii, nu pentru noi. Nu m-ați auzit vreodată să zic că am avut patru absenți azi, nu m-ați auzit să spun că am jucat cu șase juniori meciul trecut, nu am făcut atâta tam-tam”, a spus Mihai Iosif, la flash-interviurile de după meci.

Publicat: 22 01. 2022, 22:19
Actualizat: 22 01. 2022, 22:33