Mihai Neșu (39 de ani) a transmis un mesaj puternic, la 10 ani de la teribilul accident care l-a țintuit în scaunul cu rotile! Fostul internațional român speră la o împăcare istorică între Gigi Becali și reprezentanții Armatei.
Mihai Neșu nu știe cum să se împartă între FCSB, finanțată de Gigi Becali, și Steaua prietenului său George Ogăraru. Neșu s-ar bucura dacă cele două echipe ar ajunge la o înțelegere și ar fuziona.
Mihai Neșu s-a implicat în proiecte umanitare și sociale în ultimii ani. Acum, prin intermediul fundației sale, fostul jucător de la Steaua investește într-un centru de recuperare fizică la Oradea. Mulți oameni din fotbal au încurajat donațiile pentru acest proiect.
Neşu a jucat 7 ani la Steaua şi FCSB, iar acum ține cu ambele echipe: cu FCSB în lupta la titlu şi cu Steaua prietenului Ogăraru în bătălia pentru promovarea in Liga 2: „Mi se pare că niciuna nu poate să fie Steaua fără cealaltă. Sper să se unească la loc”, a declarat fostul fundaș pentru As.ro.
Mihai Neșu este un adevărat exemplu pentru ceilalți: „Trebuie să trecem cu zâmbetul pe buze peste orice, că altfel e mai greu! Viaţa mea şi starea de spirit s-au îmbunătăţit. Dumnezeu mi-a găsit un rost, chiar şi în situaţia asta, să fiu poate chiar mai de folos decât atunci când jucam fotbal”, a mai adăugat fostul internațional.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER