Mihai Popescu a plecat și el de la Dinamo! Fundașul a ales să plece în Scoția și a devenit definitiv jucătorul celor de la Heart of Midlothian.
„Clubul nostru îi transmite lui Mihai Popescu mult succes în carieră”, este mesajul dinamoviștilor pentru fundașul care n-a mai fost dorit de Cosmin Contra.
Noua echipă a lui Mihai Popescu a retrogradat în sezonul trecut din prima ligă. Campionatul ligii secunde va începe la jumătatea lunii octombrie.
Transferat în Ștefan cel Mare de la Academia de juniori a clubului Sporting Pitești, în 2011, Mihai Popescu (27 de ani) a debutat în tricoul alb-roșu la Dinamo 2 și a jucat în carieră pentru Dinamo București, Dunărea Călărași, ACS Berceni, FC Voluntari și St. Mirren (Scoția).
Dorit și de Rapid, după ce giuleștenii au ratat promovarea în Liga 1, Mihai Popescu a avut un conflict serios la Dinamo cu fostul medic al clubului, Adrian Motoacă: „Bă, băiatule, lasă-ne! Eşti bun numai de miştouri pe teren la antrenament, faci vâlvă şi inciţi la scandal în vestiar. Te duci să te plângi la conducere cu alte două specimene că nu îl vrei pe doctor, că nu lucrezi cu kinetoterapeut, bei prin camere în cantonament. Cine te mai susţine, băi, ordinarule?! Că ne-ai ridicat tensiunea la toţi! Mai şi râzi ca un bou pe la interviuri”, a tunat Motoacă în luna iunie, la adresa fundașului.
63 de meciuri și 5 goluri a adunat Mihai Popescu pentru Dinamo în Liga 1. Fundașul a mai jucat, în tricoul alb-roșu, 5 partide în Cupa României și două în Cupa Ligii.
2 trofee are Mihai Popescu în palmares: Cupa Ligii cu Dinamo și Supercupa României cu FC Voluntari.
19 partide în prima ligă a campionatului scoțian și două în Cupa Scoției a jucat Mihai Popescu pentru St. Mirren în 2019.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER