Mihai Rotaru a adus un „leu” în Bănie. Italianul Cristiano Bergodi este singurul antrenor în fața căruia a tăcut Gigi Becali. „M-am simțit umilit! Avea atitudinea cuceritorului roman la adresa plebeului dac”
Mihai Rotaru a reușit până la urmă să-și îndeplinească visul. L-a pus antrenor pe Cristiano Bergodi. Este a treia oară când negociază cu italianul. În iarnă tratativele au eșuat pentru că patronul nu a fost de acord cu toate condițiile legate de staff și salariu. Rotaru și-a ales un antrenor care a avut destule conflicte cu patronii. George Copos și Gigi Becali pot depune „mărturie” în acest sens.
Cristiano Bergodi a pornit cu șansa a patra, dar a ajuns primul la linia de sosire. Craiova l-a pus antrenor după ce s-a despărțit de Corneliu Papură. Nu a fost prima negociere dintre cele două părți. Mihai Rotaru i-a propus să vină și după plecarea lui Victor Pițurcă, imediat după vacanța de iarnă din acest an. Negocierile s-au împotmolit când s-a ajuns la capitolul bani, dar mai ales când antrenorul a încercat să-și impună staff-ul.
CS Universitatea Craiova este cea de-a opta echipă din România pe care o antrenează italianul care a jucat șapte ani la Lazio. De fiecare dată s-a remarcat prin seriozitate, dar și prin faptul că nu a acceptat se să implice nimeni din conducere la echipă. Și-a făcut mereu contracte foarte bune, iar despărțirile au fost destul de costisitoare… vezi ultimul caz de la FC Voluntari.
Cristiano Bergodi, conflicte cu Gigi Becali și George Copos
Bergodi a început să aibă mare grijă la contracte după experiențele nefericite de la Rapid și FCSB. George Copos a renunțat la el, deși nu pierduse niciun meci, iar Gigi Becali l-a dat afară după un conflict în vestiar. Cu George Copos a existat chiar un moment în care un scaun din plastic a plecat în direcția finanțatorului rapidist de la vremea respectivă.
Un an mai târziu, în 2009, Gigi Becali și Cristiano Bergodi semnau contractul chiar de ziua patronului. La fel se întâmplase și cu Gheorghe Hagi și Marius Lăcătuș în 2007 și în 2008.
„Aşa a vrut Dumnzeu, ca Bergodi să îşi dea astăzi, de ziua mea, ultimul OK. Au apărut multe speculaţii în presă în ultimul timp, dar eu sunt obişnuit cu aşa ceva. Este un contract pe doi ani. Nu vă pot spune clauzele contractuale, pentru că sunt confidenţiale”, a declarat Becali la prezentarea lui Bergodi.
Mariajul a durat din iunie până în septembrie. Gigi Becali a intrat în vestiar în pauza meciului cu Sheriff Tiraspol. Voia să-i certe pe jucători, pentru că scorul era 0-0, dar a apucat să spună doar: „Băi Ionescule, ce joci tu, mă? Ce, te-am lăudat prea mult?”. Discursul patronului a fost oprit abrupt de strigătele lui Bergodi. „Ce cauţi aici? Nu-mi place circul! Du-te înapoi în lojă!”, i-a strigat italianul.
Gigi Becali a fost șocat. La finalul partidei a explicat ce s-a întâmplat, iar a doua zi și-a concediat antrenorul.
„Voiam doar să le dau băieţilor un semnal, să se trezească, iar Bergodi m-a umilit în ultimul hal. Este cea mai dură lovitură pe care am primit-o vreodată! Nici cînd am fost închis nu mi-am pierdut demnitatea ca acum. Peste asta nu pot să trec!
Nu m-a deranjat neapărat că nu m-a lăsat să discut cu jucătorii, ci felul în care m-a respins. Mi-a zis aşa, de parcă mi-ar fi spus: «Ieşi afară, zdreanţo!». Avea atitudinea cuceritorului roman la adresa plebeului dac. M-a jignit în ultimul hal chiar în faţa fotbaliştilor. Eu mor dacă n-am demnitate! Asta e mai presus de fotbal”, a declarat atunci Becali.