Mihai Rotaru, lovitură pentru Adrian Mititelu! Universitatea Craiova l-a blocat prin FRF pe fotbalistul despre care se zvonește că ar fi ademenit de a doua echipă din Bănie | EXCLUSIV

Universitatea Craiova, formația patronată de Mihai Rotaru, a câștigat litigiul cu fotbalistul Florin Bogdan Brășfăleanu, fost căpitan al echipei naționalei de juniori U15, iar acesta nu poate semna cu alt club decât cu acordul câștigătoarei Supercupei României.

Din informațiile ProSport, Brășfăleanu a refuzat să semneze contractul obligatoriu până la finalul junioratului, ademenit fiind de rivala finanțată de Adrian Mititelu, dar și de câțiva impresari străini care i-au promis că îi vor găsi un club peste hotare.

Mihai Rotaru, lovitură pentru Adrian Mititelu! Universitatea Craiova nu îl pierde pe fostul căpitan al naționalei de juniori în favoarea dușmanilor din oraș

Florin Bogdan Brășfăleanu este considerat unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai generației născute în 2005. Puștiul născut la Târgu Jiu a impresionat prin calitățile sale fizice și face parte din lotul național începând cu vârsta de 15 ani. În fapt, el a și fost căpitanul României Under 15, acolo unde s-a impus lejer.

Având un viitor extrem de promițător, Brășfăleanu, fotbalistul celor de la Universitatea Craiova, a atras imediat atenția scouterilor din oraș, dar și a impresarilor străini. ProSport a aflat că Brășfăleanu ar fi fost „ademenit” de echipa secundă din Craiova, care aparține familiei Mititelu.

Surse din anturajul Universității Craiova susțin, însă, că nu Mititelu l-ar fi convins pe copil să nu semneze contractul obligatoriu până la finalul junioratului, ci câțiva impresari străini: „Nu știm de Mititelu și de echipa lui, dar știm că a fost învățat de niște impresari, englezi și italieni, să nu semneze pentru că îi vor găsi echipă. De altfel, a și fost în probe prin Italia, există dovezi în acest sens”.

Evident, dacă liderul generației ar fi „trădat” Universitatea Craiova pentru dușmanii de la formația a doua a orașului, atunci Adrian Mititelu i-ar fi dat o lovitură grea de imagine lui Mihai Rotaru. Pentru a fi siguri că acest scenariu nu se va adeveri, oamenii lui Rotaru au făcut toate demersurile pentru a bloca plecarea lui Brășfăleanu.

Camera de Soluționare a Litigiilor a decis: Florin Bogdan Brășfăleanu nu poate semna până în 2024 cu un alt club fără acordul Universității Craiova

Concret, câștigătoarea Supercupei României s-a adresat forurilor abilitate și a demonstrat că fotbalistul Florin Bogdan Brășfăleanu nu a respectat Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal (RSTJF).


Camera de Soluționare a Litigiilor a hotărât că articolul 14 a fost încălcat și că jucătorul, care poate evolua atât fundaș central, cât și mijlocaș la închidere, este obligat să semneze contractul până la finalul junioratului sau, în caz contrar, nu poate semna cu alt club decât cu acordul formației lui Mihai Rotaru.

Decizia s-a dat pe 08.07.2021 și poate fi atacată în termen de 5 zile, dar șansele ca ea să fie modificată la recurs sunt minime. În acest context, Brășfăleanu ar mai putea semna cu altă echipă, fie ea formația lui Adrian Mititelu sau vreo echipă din străinătate, doar dacă Rotaru va accepta. Ceea ce se putea terminat într-un fiasco total, printr-o potențială „trădare” răsunătoare, s-a încheiat cu o victorie pentru oficialii Universității Craiova.

Publicat: 13 07. 2021, 13:55