Steaua merge perfect în Liga 3, iar „militarii” au șanse foarte mari să ajungă în Liga 2. Însă, cu actuala conducere și fără un patron potent financiar echipa roș – albastră nu va avea drept de promovare din eșalonul secund al României în Liga 1.
ProSport a aflat că de câteva luni conducătorii Stelei sunt în negocieri pentru găsirea unui investitor puternic. Surse din anturajul echipei din Ghencea ne-au dezvăluit că roș-albaștrii îl doresc pe Mihai Rotaru, actualul patron al vicecampioanei Ligii 1, drept finanțator.
ProSport a plecat pe firul acestei informații și personaje din anturajul omului de afaceri bucreștean, dar și al celor de la Steaua, ne-au confirmat că varianta este una reală și ne-au oferit amănunte! În trecut, Mihai Rotaru chiar ar fi ajutat cu o sponsorizare de 100.000 de euro gruparea din Ghencea, dar a condiționat ca acest fapt să nu fie niciodată dezvăluit în presă. Totodată el le-a transmis celor din Armată că o eventuală implicare de a sa în Ghencea va fi posibilă, doar atunci când CSA Steaua va ajunge în Liga 2.
Nu în ultimul rând, Mihai Rotaru are și trecut stelist. El obișnuia să meargă pe arena din Ghencea la meciurile echipei care până în 2014 s-a numit Steaua și ulterior FCSB. Apropiații săi au dezvăluit pentru ProSport că actualul patron al Craiovei din Liga 1 plătea pentru loja din Ghencea o chirie de 5.000 de euro lunar.
Cei din Armată au studiat la rândul lor propunerea venită din partea unor steliști și au ajuns la concluzia că Mihai Rotaru este cea mai bună soluție! Finanțatorul vicecampionilor este un om foarte influent în România, potent financiar (de nivelul lui Gigi Becali), și un bun manager. El a vândut din Bănie jucători pe sume considerabile, dar unii dintre ei au revenit la Craiova. În cei șapte ani de când Rotaru a intrat în fotbal, CS Universitatea Craiova a câștigat o Cupă a României și a fost la un pas să câștige titlul în ediția trecută a Ligii 1.
ProSport a mai aflat că Mihai Rotaru nu prea mai are motivație de a conduce echipa din Craiova. În cazul în care formația lui Cristiano Bergodi va reuși să câștige titlul în acest campionat, atunci patronul oltenilor consideră că și-a făcut datoria față de suporterii echipei sale și va da curs noii provocării venite din Ghencea. Tot mai mulți amici îl sfătuiesc să plece de la echipa din Bănie în vara anului viitor.
ProSport a aflat că unul dintre cele mai importante motive pentru care Mihai Rotaru dorește să plece din Bănie este legat de revenirea lui Adrian Mititelu în prim – planul fotbalului românesc. În momentul în care Rotaru a decis să preia în 2013 proiectul propus de Pavel Badea, i-a transmis acestuia și Olguței Vasilescu (edilul Craiovei) că acceptă, dar cu o singură condiție: anihilarea lui Adrian Mititelu. Patronul lui FCU a fost blocat financiar în Craiova mai bine de șase ani, dar în urma unor procese, pe care le-a câștigat într-un final, și-a revenit financiar, iar echipa sa se află pe primul loc în Liga 2.
Mai mult, Mihai Rotaru a cerut autorităților locale ca formația lui să aibă exclusivitate pe stadionul „Ion Oblemenco” și în baza din Lunca Jiului, iar dacă Adrian Mititelu nu o să fie blocat pentru totdeauna, atunci el nu vrea să se „dueleze” cu patronul celor de la FCU – în cazul în care acesta va reveni cu echipa pe arena centrală din Bănie. Totuși, revenirea trupei lui Mititelu pe „OZN-ul” din Craiova se va produce în scurt timp.
Olguța Vasilescu a câștigat din nou funcția de primar în Craiova, dar PSD nu mai deține majoritatea în Consiliul Local. După meciul câștigat de FCU la Ploiești, scor 0-1, Mititelu a anunțat public că din play-off-ul Ligii 2 formația sa FC Universitatea Craiova va avea acces pe stadionul „Ion Oblemenco”. Rotaru este conștient că echipa patronată de Mititelu are în continuare un „bazin” important de suporteri și chiar nu își dorește un război intern în Bănie. Surse din anturajul lui Rotaru ne-au dezvăluit că Pavel Badea are deja informații despre intenția patronului actualului lider al Ligii 1 și acesta se teme că de la anul echipa va fi lăsată pe cap Primăriei, iar Rotaru va pleca la Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER