După ce Universitatea Craiova a avut o prestaţie dezamăgitoare în primul meci oficial al anului şi a ajuns la 330 de minute fără gol marcat în Liga I, suporterii de pretutindeni au reacţionat, deranjaţi de rezultatele sub aşteptări, dar mai ales de evoluţia modestă a favoriţilor.
În colimatorul suporterilor au intrat finanţatorul Mihai Rotaru, antrenorul Cornel Papură şi preparatorul fizic Cornel Blejan. Rotaru este acuzat că merge pe mâna celor doi fiindcă sunt „marionetele” sale, iar la Universitatea Craiova s-a transformat practic în FCSB, cu diferenţa că Gigi Becali transferă jucători pe bani mulţi.
Suporterii din gruparea „Unu mai unit”, din Peluza Nord, au reacţionat printr-un mesaj vehement la adresa conducerii clubului. Aceştia acuză menţinerea lui Papură pe banca tehnică, deşi acesta era anunţat ca intermar, prin formularea „perioada imediat următoare”, rămânerea „sifonului” Cornel Blejan în funcţie, precum şi lipsa transferurilor, deşi Mihai Rotaru anunţase nu mai puţin de trei achiziţii în acest mercato.
„Ni s-a luat să vedem atitudinea grețoasă a conducerii. Ni s-a luat să vedem un măscărici pe bancă. Ni s-a luat să ne fie promise transferuri și performanțe, dar să nu apară. Ajunge! Vrem o schimbare și o vrem acum. A venit momentul ca antrenorul din „perioada imediat următoare” să plece. A venit momentul ca sifonul ăla de preparator fizic să plece.
A venit momentul să vă treziți și să înțelegeți ce înseamnă Universitatea Craiova. Fie faceți ce trebuie, fie plecați. Nu mai există cale de mijloc. Cei 3 jucători care trebuiau să vină unde sunt? „Perioada imediat următoare” a ajuns să fie definitivă? Știința nu e jucăria nimănui!”, este mesajul fanilor olteni.
Totodată, pe pagina oficială de facebook a clubului din Bănie au fost postate peste o mie de mesaje, majoritatea solicitând un alt antrenor la Universitatea Craiova, precum şi transferuri importante pentru ca echipa să aibă şanse reale la titlu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER