Craiova dorește să transfere de la Petrolul unul dintre cei mai buni mijlocași din Superliga. ProSport a aflat că este vorba de Jair Tavares Silva.
Mirel Rădoi este istorie în Bănie, iar patronul alb-albaștrilor, Mihai Rotaru, a spus că oficialii echipei sale lucrau deja la campania de achiziții pentru a-i aduce întăriri fostului selecționer.
Mihai Rotaru a dezvăluit în direct la Digi Sport că deja s-au făcut oferte pentru un jucător de la Petrolul Ploiești și pentru unul de la FC Voluntari.
Jucătorul de la Petrolul pe care Mihai Rotaru dorește să îl aducă în Bănie este Jair Tavares Silva, mijlocaș care a avut evoluții apreciate până acum în Superliga, scrie Fanatik. ProSport a luat în exclusivitate confirmarea de la clubul ploieștean prin persoana lui Costel Lazăr.
Contactat de către ProSport, Costel Lazăr a confirmat informația, dar a dorit să facă și alte precizări asupra situației sale contractuale. „Da, este adevărat! Aveți informația corectă. Cei de la Craiova ne-au făcut o ofertă pentru Jair. Dar noi am considerat că oferta financiară făcută de dânșii este cam micuță și le-am înaintat o altă sumă, cea pe care noi o vrem. Așteptăm răspunsul lor.
Și vreau să mai fac o precizare. Eu nu mi-am dat nicio demisie de la Petrolul. Nu știu cum a apărăut pe piață această informație. Eu sunt în concediu medical, iar Claudiu Tudor mi-a preluat atribuțiile. Când mă voi întoarce din concediu, îmi voi clarifica cu exactitate situația. Dar vreau să rețineți că eu nu mi-am dat nicio demisie”, a spus Lazăr.
Al doilea fotbalist pe care Mihai Rotaru îl dorește în Bănie și a spus că a făcut deja o ofertă celor de la Voluntari, dar nu a dorit să îi dea numele fotbalistului, este Meleke, conform unor surse ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER