Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a mai descoperit două „perle” după meciurile echipei naționale a României U19 la Campionatul European.
Echipa națională a României U19 a jucat la Campionatul European U19 din Slovacia, iar doi jucători de la FCSB care au fost convocați de Adrian Văsâi l-au impresionat pe managerul vicecampioanei României.
Aurelian Ciuciulete (19 ani/ mijlocaș) și Andrei Pandele (18 ani/ mijlocaș) au făcut parte din lotul echipei naționale a României U19. Chiar dacă „tricolorii” mici nu au avut o prestație bună la Campionatul European U19, Mihai Stoica a rămas impresionat de cei doi fotbaliști ai formației roș-albastre.
Mihai Stoica susține că nu are nimic ce să le reproșeze celor doi tineri fotbaliști de la FCSB, chiar dacă România U19 nu a câștigat niciun meci la Campionatul European din Slovacia.
„Eu sunt mulțumit pentru că doi jucători de ai noștri, Pandele și Ciuciulete, mai ales Pandele… Pentru mine a fost, alături de Popa, jucătorii care au dat randament și nimeni nu le poate reproșa nimic. În rest ce a fost, jucătorii de atac, efectiv un haos total, fiecare a făcut ce a vrut, fiecare a jucat pentru el și de-aia am ieșit lamentabil împotriva unui adversar…”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Nu e prima dată când Aurelian Ciuciulete este lăudat de Mihai Stoica. Managerul vicecampioanei României atrage atenția asupra fotbalistului în vârstă de 19 ani și în ianuarie 2021, după meciul amical câștigat de FCSB cu Kemerspor, scor 3-2.
Un jucător… fac ca Mitică Dragomir, țineți minte jucătorul ăsta, țineți minte numele ăsta! Ciuciulete, un jucător care provine din Craiova”, spunea Mihai Stoica la începutul anului 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER