Mihai Stoica anunță o atmosferă de zile mari la derby-ul dintre FCSB și Dinamo! Conducătorul roș-albaștrilor a subliniat că s-au vândut deja peste 25.000 de bilete pentru partida care va fi Live Video Online pe prosport.ro, duminică, de la ora 21:00.
Arena Națională este pe jumătate plină cu două zile înaintea marelui meci, în condițiile în care pe cel mai mare stadion al țării vor fi și 8.000 de suporteri dinamoviști.
FCSB și Dinamo se întâlnesc duminică, 12 septembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei a opta din Liga 1, după pauza competițională dedicată echipelor naționale.
Jucătorii lui Edi Iordănescu și trupa antrenată de Dario Bonetti vor avea parte de o atmosferă incendiară, chiar dacă Arena Națională se poate umple doar la 75% din capacitate.
Până acum, FCSB a vândut peste 25.000 de bilete, iar interesul este în continuare unul foarte mare, chiar dacă roș-albaștrii au pierdut derby-urile cu Rapid (0-1) și CFR Cluj (1-4).
„Că Budescu o avea sau n-o avea ritm de joc, vedem. Împreună cu cei peste 25.000 de suporteri care și-au achiziționat deja bilete. Și cu cei care urmează să-și achiziționeze. Fără păianjeni, care s-au cărat recent”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
PELUZĂ (INELELE 1, 2, 3) – 15 LEI TRIBUNA 1 ȘI 2 – INEL 3 – 25 LEI TRIBUNA 1 ȘI 2 – INEL 2 – 30 LEI TRIBUNA 2 – INEL 1 – 35 LEI VIP 3 – 50 LEI VIP 2 – 75 LEI VIP 1 – 100 LEI
VINERI – 11:00 – 19:00 (DOAR LA CASA DE BILETE DE PE BULEVARDUL BASARABIA) SÂMBĂTĂ – 11:00 – 19:00 (DOAR LA CASA DE BILETE DE PE BULEVARDUL BASARABIA) DUMINICĂ – 11:00 – 21:00 (BULEVARDUL BASARABIA ȘI MAIOR CORAVU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER