Mihai Stoica a lansat un atac la adresa lui Dan Petrescu, toate acestea după ce oficialii de la FRF s-au orientat către Ladislau Boloni.
Dan Petrescu s-a aflat pe lista Federației Române de Fotbal pentru a-l înlocui pe Mirel Rădoi pe banca tehnică a primei reprezentative, însă „Bursucul” a refuzat oferta venită din partea lui Răzvan Burleanu.
La scurt timp după ce Dan Petrescu a ales să rămână pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj, oficialii Federației Române de Fotbal s-au orientat către Ladislau Boloni, iar Mihai Stoica este de părere că Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au făcut cea mai bună alegere.
Ladislau Boloni (68 de ani) a negociat timp de 5 ore cu FRF și săptămâna viitoare urmează să semneze contractul pentru a prelua banca tehnică a echipei naționale a României, iar managerul general al celor de la FCSB laudă alegerea făcută de Federația Română de Fotbal și transmite că Ladislau Boloni este peste Dan Petrescu.
„Boloni este peste Dan Petrescu. Şi voi explica de ce: pentru că e Boloni şi pentru că nu a câştigat campionate în România. Petrescu excelează la capitolul antrenamente, dar asta nu înseamnă că e un selecţioner care obţine rezultate. La echipa naţională trebuie să te comporţi ca un gentleman, nu o zic ca şi trimitere la Petrescu sau Şumudică, că şi de el s-a zvonit într-o perioadă.
Nu poţi totuşi să vii să te iei de arbitraj, etc la naţională… Şi repet nu vreau să fac trimiteri spre Şumudică sau Petrescu. Eu doar zic părarea mea. Dacă aş fi presedintele naţionalei aş alege un selecţioner precum Boloni, care să nu vină să se certe, să facă mişcarea la vârsta lui, să aibă CV-ul lui. La echipa naţională trebuie cei mai buni oameni. Nu fac trimiteri nici spre Petrescu, nici spre Şumudică, să se înţeleagă”, a spus Mihai Stoica la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER