Mihai Stoica, exasperat de viciul jucătorilor din Liga 1. „Este foarte rău, e tragic! Mai rău ca alcoolul și drogurile!”
Mihai Stoica (56 de ani), managerul general al celor de la FCSB, a dezvăluit că este exasperat de viciul jucătorilor tineri din Liga 1.
Tot mai mulți tineri din Liga 1 își ocupă timpul liber jucând FIFA sau diverse jocuri video, lucru care nu este pe placul lui Mihai Stoica.
Mihai Stoica a desființat acest viciu pe care îl au tot mai mulți fotbaliști tineri din România și susține că tot mai puțini jucători se uită la meciuri.
Mihai Stoica, exasperat de viciul jucătorilor din Liga 1
Totodată, managerul general al vicecampioanei României este de părere că dependența de jocuri video este mai rea decât cea de droguri sau alcool.
„Sunt foarte puţin fotbalişti care se uită la meciuri. Este foarte rău, e foarte, foarte rău, e tragic. Eu mă ataşez foarte repede de jucătorii care se uită cu adevărat la meciuri şi care jucători, nu de la FIFA sau de la Manager sau mai ştiu eu bazaconie.
(Care ar putea fi explicaţia?) Jocurile video. Am spus-o, o repet, cel mai mare flagel, alături de droguri, alcool, mai rău decât… şi de mâncat prostii, fast food. Sunt înfiorătoare”, a spus Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, conform Telekom Sport.
Gigi Becali l-a desființat pe Denis Alibec din cauza jocurilor video
Denis Alibec, fostul jucător de la FCSB, este cunoscut ca un împătimit al jocurilor video. În perioada în care evolua pentru vicecampioana României, Gigi Becali l-a desființat de nenumărate rânduri pe atacant pentru dependeța sa.
„I-am zis: ‘Bă, ești nebun? Cum să stai 6 ore la un joc pe calculator? Păi ăla îți ia capul și mintea’. I-am zis să-l arunce sau să mi-l dea mie, dar mi-a răspuns că a dat 5.000 de euro pe el. I-am mai spus că-i dau eu banii ăia! Mi-a promis că nu se mai joacă”, povestea Gigi Becali.