Mihai Stoica i-a transmis un mesaj lui Horațiu Feșnic, arbitrul delegat la meciul FC Voluntari – FCSB, cu doar câteva ore înaintea partidei de pe Arena Națională.
Meciul cu FC Voluntari este foarte important pentru FCSB, deoarece o victorie i-ar duce pe vicecampioni pe primul loc în clasamentul Ligii 1, cel puțin până la ora meciului CFR-ului cu Universitatea Craiova.
Mihai Stoica a explicat de ce nu s-au înghesuit suporterii să își achiziționeze tichete pentru meciul cu FC Voluntari și a ținut să îi laude pe ilfoveni că vor trata corect partida folosind titularii, chiar dacă vor juca finala Cupei României peste câteva zile.
Mihai Stoica a postat și un mesaj pentru Horațiu Feșnic prin care îi transmite că are încredere că nu își va compromite imaginea și cariera cu decizii neinspirate împotriva echipei sale.
„Sunt foarte puține bilete achiziționate până la această oră pentru meciul de diseară, tocmai pentru că suporterii noștri cred că FC Voluntari nu va folosi titularii și meciul va fi pentru noi o simplă formalitate.
Inima noastră – Peluza Nord Steaua Oficial – va fi prezentă ca de obicei! Haideți să strigăm împreună după meci “SUNTEM FINALIȘTI”, a scris Mihai Stoica înaintea meciului FC Voluntari – FCSB.
FC VOLUNTARI: M. Popa – Meleke, Tamaș, Armaș – Ricardinho, Tavares, Droppa, I. Gheorghe, Al. Vlad – Nemec, Marcelo Lopes REZERVE: Rîmniceanu, Briceag, C. Costin, C. Achim, Al. Ilie, L. Fulop, Merloi, Golan, Tehe ABSENȚI: Budescu (accidentat), Rață (suspendat) ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, I. Cristea, A. Miron, Radunovic – Olaru, Ad. Șut, Fl. Tănase – Cordea, Mamut, Oct. Popescu REZERVE: A. Vlad, Dumiter, Edjouma, I. Stoica, V. Gheorghe, Perianu, Musi, Vinicius, S. Șerban ABSENȚI: Panțîru, C. Achim, Fl. Coman (accidentați) ANTRENOR: Toni Petrea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER