Mihai Stoica a lansat o nouă ironie la adresa lui Dan Petrescu, după ce antrenorul campioanei României a declarat că FCSB și Universitatea Craiova își pot câștiga toate meciurile din play-off.
Mihai Stoica a făcut referire la declarația făcută de Dan Petrescu după prima etapă din play-off-ul Ligii 1. Antrenorul campioanei României a lăsat să se înțeleagă că CFR Cluj poate avea probleme dacă FCSB și Universitatea Craiova vor câștiga toate meciurile din play-off, dar „Bursucul” nu s-a gândit că cele două formații se vor întâlni în etapele 3 și 8.
Managerul general al lui FCSB a transmis că o să discute cu Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, pentru a vedea cum pot face ca ambele echipe să câștige într-un meci, lansând astfel o ironie la adresa lui Dan Petrescu.
Totodată, oficialul vicecampioanei României a transmis că meciul cu Universitatea Craiova din etapa a 3-a a play-off-ului o să fie decisiv pentru a stabili ocupanta locului doi în clasamentul Ligii 1.
„Dan Petrescu a spus că FCSB și Universitatea Craiova poate să câștige toate meciurile, atunci o să vorbesc și eu cu Rotaru ca să vedem cum putem să câștigăm amândoi meciurile directe.
Eu sunt de acord să câștigăm cu 1-0, iar ei cu 2-0. Universitatea Craiova arată foarte bine, a ajuns la un punct, iar în etapa din play-off o să jucăm care pe care”, a spus Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, conform Telekom Sport 1.
Totodată, Mihai Stoica a dat și o veste bună înaintea meciului cu Farul Constanța. Acesta susține că suprafața de joc de pe Arena Națională arată impecabil, chiar dacă pe cel mai mare stadion din România a avut loc un concert la care au participat peste 25.000 de persoanel.
„Gazonul arată bine, au fost 25.000 de oameni la concert, dar arată bine. Cei care se ocupă de gazon Sper să arătăm și noi bine, nu la fel ca la ultimul meci cu Farul. Nu mai jucăm pe un punct jumătate, ci pe trei”, a spus Mihai Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER