Mihai Stoica nu se mai oprește! O nouă ironie la adresa rivalei Dinamo: „Era doar încălzirea!”
Mihai Stoica a început un adevărat „război” cu Dinamo. După victoria pe care FCSB a avut-o, în „eternul derby”, contra formației din „Ștefan cel Mare”, Mihai Stoica a lansat mai multe atacuri la adresa clubului roș-alb.
După victoria cu Dinamo, FCSB se poziționează pe locul secund din Liga 1, cu 12 puncte obținute.
Mihai Stoica, o nouă ironie la adresa rivalei Dinamo
„Meme” Stoica a repostat un clip video, din urmă cu un an, în care autocarul lui Dinamo a trecut printr-un moment comic. Alături de clipul respectiv, oficialul lui FCSB a postat un mesaj în care râde de situația în care se află Dinamo, în prezent.
„Ei poftim ce zice Facebook…
Era doar încălzirea…abia după 1 an, marșarier”, se arată în postarea lui Mihai Stoica.
Cornel Dinu, cuvinte dure la adresa lui Mihai Stoica
După marcarea golului victoriei de către FCSB în derby-ul cu Dinamo, Mihai Stoica a izbucnit în plâns, însă fostul mare jucător al lui Dinamo, Cornel Dinu, nu a fost impresionat de această reacție.
Cornel Dinu nu doar că nu a fost impresionat de lacrimile lui „Meme” Stoica, dar susține că reacția acestuia a fost cauzată de o instabilitate comportamentală sau că a fost doar „un teatru de joasă speță”.
„Când ajungi la maniera asta de lacrimi, deja e de ori o instabilitate comportamentală, ori un teatru de joasă speţă. Cred că e instabilitate comportamentală la unul care a intrat în fotbal. A fost o şiretenie prin care s-a trecut şi pe la Galaţi, Brăila, de asta comercială. Îmi aduc aminte de scena Stolojan, Băsescu. Dacă am o lacrimă, o păstrez pentru mine, nu pentru MM Stoica”, a declarat Cornel Dinu pentru Telekom Sport.
Mihai Stoica l-a ironizat pe Cosmin Contra după ce FCSB a învins-o pe Dinamo
Mihai Stoica a fost foarte activ în timpul meciului jucat de FCSB cu Dinamo București, scor 3-2, iar Cosmin Contra l-a acuzat pe managerul general al fostei vicecampioane a României că l-a înjurat și l-a deranjat pe tot parcursul partidei care s-a disputat pe Arena Națională.
„Cunosc declarația, am auzit-o. Eu a fost în calitate de spectator, deci nu am fost pe banca tehnică. Nu știu să fie vreun sediu de bancă pe Arena Națională, deci nu știu despre ce bancă vorbește. Nu cred că s-a ridicat cineva de pe bancă, cu excepția lui Toni Petrea, care este un tip sobru și care transmite indicații. Suntem oameni. O să se contabilizeze până la urmă, un antrenor o să stea în tribună la două galbene, să știți”, a declarat Mihai Stoica.