Dinamo a învins-o pe FCSB, în optimile Cupei României, cu scorul de 1-0. La finalul meciului, Gheorghe Mustață, liderul galeriei lui FCSB, a avut un atac dur la adresa lui Mihai Stoica, căruia i-a cerut demisia. Ulterior, oficialul lui FCSB a reacționat la acuzele care i-au fost aduse.
Declarația furioasă, a lui Gheorghe Mustață, are la bază echipa trimisă de FCSB în meciul cu Dinamo, care a fost formată din fotbaliști neutilizați în ultima perioadă.
Cea mai surprinzătoare apariție, din primul „11” al lui FCSB, a fost reprezentată de Dragoș Nedelcu, care a evoluat pe postul de fundaș central, în derby, asta deși revenise după o accidentare care data de anul trecut.
Mihai Stoica susține că decizia de a nu folosi fotbaliștii de bază, în meciul cu Dinamo, a avut la bază rațiuni tactice, astfel că nu înțelege de ce Gheorghe Mustață cere demisia acestuia.
„Jucătorii cu ușoare probleme medicale (printre ei, Cristea, Moruțan și Tavi Popescu) au fost menajați. Au jucat doar o repriză titulari incontestabili (Tănase, Olaru, Coman) pentru că acuzau o stare de oboseală, iar duminică la Mediaș temperatura va fi cu minimum 15°C sub cea de acum și avem nevoie de prospețime, mai ales că terenul va fi foarte greu.
Sigur că suporterii sunt deranjați că am fost eliminați în Ștefan cel Mare, însă trebuie să se înțeleagă că nu am tratat cu amatorism jocul. Singurul capitol la care unii au rămas datori a fost atitudinea, dar se va regla cu certitudine acest aspect în viitorul apropiat. Că se impunea penalty la Niță Adrian asta e o discuție pe care evit s-o provoc. Sau că acțiunea aceluiași atacant, născut în 2003, ar fi trebuit finalizată la 0-0.
Câștigurile sunt revenirea lui Nedelcu și evoluția de excepție a lui Niță, cu o prestație remarcabilă chiar dacă a avut adversar direct un fotbalist de mare valoare, Sorescu. De asemenea, în perspectiva luptei pentru titlu, să ai ciclu de pregătire săptămânal înaintea debutului în play-off și între jocurile 7 și 8 e mult mai bine decât să joci la 3 zile în două competiții. Oare e nevoie să adaug și că finala cupei se joacă înainte de ultima etapă a sezonului competițional, etapă care se poate juca cu titlul pe masă? Sau că suntem hotărâți să dăm o replică pe măsură milionarilor bugetari din Liga a 3 a?
E frumos să câștigi trofee, am câștigat cupa sezonul trecut, dar titlul anul ăsta e o miză prea mare pentru a ne crampona de o eliminare într-o competiție care nu te duce decât în noua Intertoto.
Suntem pe primul loc, în pofida erorilor flagrante de arbitraj din ultima vreme împotriva noastră și în favoarea CFR-ului, avem două victorii în campionat și 23 puncte diferență după 22 etape față de eterna rivală, deci nu știu de ce ar trebui să-mi prezint scuze, demisii și alte fantezii ale unora.
De media de vârstă nu mai zic. Doar că va scădea, din moment ce Niță și-a câștigat un loc în primii 20”, a scris Mihai Stoica, într-un mesaj pe pagina personală de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER