Mihai Stoica oferă ultimele detalii despre posibila revenire a lui Chipchiu la FCSB: „E copilul nostru!”
Mihai Stoica oferă ultimele detalii despre posibila revenire a lui Chipciu la FCSB. Managerul FCSB a comentat ultimele informații potrivit cărora Gigi Becali insistă să-l aducă pe mijlocaș din nou la clubul care l-a consacrat.
Mihai Stoica oferă ultimele detalii despre Chipchiu
Deși patronul său are altă viziune, managerul susține că i-a recomandat lui Alexandru Chipciu să nu facă acest pas, astfel că exclude revenirea sa: „Eu vorbesc săptămânal cu Alex Chipciu. Nu se pune problema să vină la FCSB! Gigi a zis că-l aşteaptă cu braţele deschise, ca toată lumea de aici. E copilul nostru, e stelist pur sânge. De numele lui se leagă mari performanţe, dar nu va reveni. I-am recomandat să continue să joace în străinătate. Are patru copii, o familie numeroasă de intreţinut”, a declarat Stoica la ProX.
În ceea ce privește viitoarele transferuri ce se prevăd în iarnă, managerul general al FCSB spune că se vor face cu o mare atenție.
„Vom analiza cu atenţie şi vom aduce jucători doar dacă vom vinde. Avem trei atacanţi de careu, Gnohere, Hora şi Tsoumou. Mai aducem unul doar dacă cineva va pleca. Oricum, este exclus să transferăm un atacant din Liga 1. Nu există niciun vârf în România care să ne intereseze!
Cu aducerea unori fundaşi centrali nu ne grăbim. Vom vedea cum se prezintă Momcilovic. Îi avem pe Planic şi Cristea, iar dacă unul este suspendat poate juca Soiledis acolo. În plus, a revenit şi Lucian Filip, care joacă foarte bine pe acest post. Gigi Becali poate fi convins foarte uşor că Filip este peste orice fundaş din Liga 1”, a mai punctat Meme.