Mihai Teja, ca și dat afară de la Gaz Metan Mediaș! Daniel Stanciu îl „lucrează” din „umbră” și vrea să aducă un antrenor surpriză | EXCLUSIV

Președintele Vali Iordănescu și impresarul Daniel Stanciu se gândesc să îl concedieze pe actualul antrenor pentru a-l numi pe Ianis Zicu! Pe lângă fostul tehnician al Farului mai există două variante cu care medieșenii au purtat deja discuții.

Parcursul slab al Gazului ar putea să îi fie fatal lui Mihai Teja! Gazul a pierdut ultimele patru partide din campionat și este pe penultimul loc în Liga 1, cu doar patru puncte. Panicați de parcursul foarte slab al echipei, factorii de decizie de la Mediaș se gândesc serios să facă o schimbare la nivelul băncii tehnice. Aceștia speră că vor produce un șoc în sânul echipei, care va debloca jucătorii.

Sursele ProSport din anturajul conducerii medieșene anunță că președintele Vali Iordănescu și atenție!, Daniel Stanciu, au discutat deja cu trei antrenori, printre care și Ianis Zicu. 

Ianis Zicu este liber de contract după ce a părăsit Unirea Constanța pe 16 august

Ce caută Stanciu la Mediaș?

Dar ce rol are impresarul Daniel Stanciu la Mediaș având în vedere că este liber de contract după ce a fost dat afară din postura de manager general al lui U Cluj, în mai anul acesta? Aceleași surse susțin că Stanciu acționează din umbră în rol de director sportiv al clubului condus de Valentin Iordănescu.

Stanciu muncește din umbră pentru Gaz Metan FLAVIU BUBOI/MEDIAFAX FOTO

Cei doi ar fi căzut de acord ca Daniel să nu semneze oficial cu Mediaș pentru a putea să lucreze în paralel și ca impresar. Regulamentele nu permit ca un oficial al unui club să fie și impresar. Stanciu este cel care i-a propus lui Valentin Iordănescu să fie adus Ianis Zicu. Ianis și Daniel sunt în relații foarte bune din perioada în care primul era jucător, iar Stanciu îl impresaria.

Teja a refuzat să plece!

Interesant este că Mihai Teja nu a fost de acord să rupă contractul cu Mediaș de comun acord, așa cum i-a cerut Valentin Iordănescu. Antrenorul le-a propus conducătorilor să mai primească un răgaz de trei meciuri, în care crede că poate schimba fața echipei, iar Gaz Metan să urce în clasament. Rămâne de văzut dacă Iordănescu îi va acorda lui Teja credit în continuare sau își va asuma să îl concedieze și să îi plătească despăgubiri, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Dușan Uhrin, subiect prezentat de ProSport în exclusivitate.

Dusan Uhrin a fost dat afară de la Gaz Metan pentru că nu a acceptat să folosească jucători ”împinși” de oameni politici prin Vali Iordănescu

 

 

Publicat: 09 09. 2021, 17:15
Actualizat: 09 09. 2021, 17:18