Mihai Teja a fost dezamăgit după remiza obținută de FC Botoșani cu Rapid, scor 1-1.
Antrenorul moldovenilor a explicat că și-ar fi dorit victoria și că simte că elevii săi ar fi putut să o obțină, însă este mulțumit și cu un punct.
Alexandru Țigănașu a marcat golul celor de la Botoșani în Giulești, însă Junior Morais a reușit să aducă egalarea cu un șut fabulos de la distanță.
Teja a făcut un apel la adresa jucătorilor săi să aibă încredere că vor depăși pasa proastă și că vor veni din nou și victoriile.
„Și cu U Cluj am făcut un joc bun, la singura centrare a lor în careu am luat gol. Este un pic frustrant, nu e ușor să vii în Giulești să câștigi meciul. Stiam că au echipă puternică, știam că vom suferi. Primești un gol de la 35 de metri, nici nu știu dacă a fost fault, dar suntem dezamăgiți. Avem nevoie de puncte, asta e problema. Dar pentru mine, băieții au câștigat meciul ăsta, cu sufletul.
Puteam lua toate punctele. E bun și un punct până la urmă, e o perioadă grea, dar ne doream victoria pentru a căpăta încredere, pentru un moral mai bun.
Pentru mine, fotbalul este un joc, dau tot ce am mai bun, sunt împăcat cu mine că am făcut tot ce am putut. Indirect, joacă și pentru mine. Sunt niște băieți de caracter, le-am spus că împreună am început foarte bine, tot împreună vom trece și peste perioada grea. Nu știu dacă e plăcerea suporterilor chestia asta, noi încercăm.
E normal să existe și un recul, nu suntem Barcelona, încercăm să ținem steagul sus. Ultimii doi ani am avut performanțe, ne-am calificat în play-off. (n.r. -Țigănașu) A făcut un meci bun, îl felicit”, a spus Mihai Teja, la finalul meciului cu Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER