Mihai Teja a comentat rezultatul de egalitate obținut pe final de meci de către formația sa, în FC Voluntari – Hermannstadt, scor final 1-1. Antrenorul a ținut să tragă un semnal de alarmă pentru atacanții săi care suferă la capitolul goluri înscrise. Formația ilfoveană a fost salvată în ultimele minute de reușita spectaculoasă a lui Alexandru Pașcanu. Internaționalul de tineret a înscris cu un șut semilobat, din unghi, trimițând fără speranțe pentru portarul advers, aproape de vinclul porții.
„Cred că am fost echipa mai dornică de a lua cele trei puncte. Până la urmă ținând cont că eram conduși cu 1-0 și am luat acest punct sunt mulțumit. Trebuie să muncim mai mult pentru a ne îndeplini obiectivul. Mă bucur pentru Pașcanu, bravo lui, mi-ar fi plăcut să dea și atacanții goluri. Atât am putut azi, vreau mai mult, îmi doresc mai mult”, a declarat Mihai Teja la finele partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER