FC Voluntari își continuă marșul triumfal. A învins cu 3-0 Academica Clinceni și nu a mai cunoscut gustul amar la înfrângerii de șase partide. Antrenorul Mihai Teja a fost mulțumit, dar a recunoscut că a și certat un jucător. Tocmai pe unul dintre cei care au înscris.
FC Voluntari a părăsit ultimul loc din Liga 1. A învins cu 3-0 Academica Clinceni după o partidă spectaculoasă. Meciul a avut și o fază ciudată, încheiată cu gol. Andraz Struna a trimis mingea în poartă, dar a fost certat de antrenorul său.
„Sunt sigur că a vrut să centreze și că nu a vrut să dea la poartă. Mai centrase de două ori greșit și de asta îl certam. După aceea l-am felicitat că a dat gol. Ați dat indicații în trei limbi… Avem jucători care vin din țări diferite. Ar trebui să se adapteze și să învețe limba română, dar este mai ușor să vorbim limba lor”, a declarat antrenorul formației FC Voluntari la Digi Sport.
Echipa lui Mihai Teja merge ceas. Nu a pierdut de șase partide, iar patru dintre acestea le-a câștigat. Acum se află pe locul 11 la egalitate cu Poli Iași și la două puncte în spatele lui Dinamo.
„Ne bucurăm că am câștigat. S-a simți pauza și că am avut doar o lună de antrenament. Trebuie să ne intrăm în ritm, toată lumea este la același nivel”, a declarat Alexandru Pașcanu la Digi Sport
„Mă așteptam la un meci greu, am jucat după o pauză mare și felicit jucătorii. Erau importante cele trei puncte, mai avem 11 meciuri. Suntem într-o zonă grea și trebuie să ieșim de acolo. Nu s-a terminat nimic. Jucăm din trei în trei zile, avem lot bun și am soluții”, a declarat Mihai Teja la Digi Sport.
Liga 1 este bulversată după primele cazuri de COVID-19. Partidele lui Dinamo și FC Botoșani au fost amânate. Mihai Teja speră ca acest lucru să nu se întâmple și la alte echipe.
„Sunt bucuros că am câștigat și am luat cele trei puncte. Nu doresc nimănui să se îmbolnăvească. Sper să continue Liga 1. Mai sunt 11 meciuri și trebuie să le tratăm ca 11 finale, să intrăm la fel de motivați ca astăzi și spun eu că o vom scoate la capăt. Să sperăm că nu vom mai reveni pe ultimul loc. Noi o să facem tot posibilul să ne menținem aici”, a spus Alexandru Tudorie.
„Este ciudat fără spectatori, sper să treacă rapid această perioadă și să revină în tribune. Am jucat bine în prima repriză, în a doua nu am jucat grozav. Nu ne este teamă de coronavirus, dar trebuie să fim foarte atenți și în afara terenului. Trebuie să avem grijă”, a declarat Alexandru Pașcanu.
„Au apărut cazuri de COVID-19. Sper să păstrăm regulile sanitare și să ne ajute Dumnezeu să nu se îmbolnăvească nimeni”, a afirmat Mihai Teja.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER