Mihai Teja: „Petrolul este o echipă puternică, dar tocmai de aceea bucuria este și mai mare. Avem ambiții mari în acest sezon”

„U” Cluj a profitat de grijile Petrolului pentru Europa League și s-a calificat în sferturile Cupei Ligii, după victoria cu 1-0. Mihai Teja a trimis pe teren cea mai bună echipă, în vreme ce Răzvan Lucescu a preferat să joace cu un „11” format în cea mai mare parte din rezerve.

Antrenorul lui „U” Cluj spune însă că este un început promițător de sezon, an despre care spune că-și dorește performanțe:

„Sunt bucuros că am început bine. Am întâlnit o echipă puternică și de aceea bucuria este mult mai mare. Le mulțumesc jucătorilor, le mulțumesc și suporterilor, care au venit în număr foarte mare. Acum începe de fapt greul, ne așteaptă meciuri grele în campionat și în Cupa României.

Sunt mulțumit de toți jucătorii din lot, ne-am antrenat foarte bine și iată că apar și rezultatele. Când muncești așa mult, n-au cum să nu apară. „U” Cluj își dorește performanță, are ambiții mari, acum să vedem dacă și putem. Ca și anul trecut, ne dorim să câștigăm fiecare meci. Nu știu ce va fi în viitor. Îmi doresc să avem atitudinea de astăzi, iar dacă vor fi înfrângeri, eu le voi strânge jucătorilor mâna, pentru că au dat totul”, a declarat Mihai Teja la Look TV.

 

Publicat: 20 07. 2014, 23:14
Actualizat: 20 07. 2014, 23:15