Abia acum s-a aflat de ce milionarul Arpad Paszkany, fostul patron de la CFR Cluj, a fost scos din fotbal și a vândut gruparea ardeleană după ce dominase ani de-a rândul competiția internă.
Ioan Horoba, fost președinte la Gloria Bistrița și Gaz Metan Medial, dezvăluie că magnatul Arpad Paszkany, cel care se iubește cu o femeie mai mică decât el cu 24 de ani, a fost eliminat din fotbal de „Statul Paralel”.
Ioan Horoba, ex-șef la Gloria Bistrița și Gaz Metan Mediaș, om care are încă extrem de multe conexiuni în fotbalul din zona Ardealului, este convins că „Statul Paralel l-a scos din fotbal pe Arpad Paszkany”, patronul care dominat fotbalul românesc cu CFR Cluj în perioada 2001-2017. Ajuns la 74 de ani, Horoba l-a lăudat pe Arpad Paszkany, pe care-l consideră unul dintre cei mai buni patroni de club de dupa anii 2000.
„Dacă tot am vorbit despre Becali, a mai fost un om, Paszkany, care a susținut și el fotbalul românesc în acea perioadă groaznică din anii 2000, când a venit criza economică. Dacă ar fi în activitate, fără supărare, dar îl puneam pe primul loc pe Paszkany (n.r. peste Becali). La el, când vorbeai ceva, chiar și la telefon, era contract!
Noi am dat foarte mulți jucători la CFR Cluj, și când erau în Liga 3, și când au promovat în Liga 2. Ei au cumpărat și un loc, când echipa noastră secundă a promovat în Liga 2. CFR a luat locul și i l-a dat Dejului, că ei jucau la Dej atunci, își făceau stadionul.
Paszkany, un om extraordinar! Păcat că a dispărut din fotbal. Dacă e să fim la modă, probabil că din cauza «statului paralel». Așa cred eu! Paszkany și Gigi Becali au ținut fotbalul românesc în viață o lungă perioadă de timp, au ajutat cluburile mai sărace, cum era Bistrița, cum e Botoșaniul”, a declarat Ioan Horoba pentru gsp.ro.
Statul Paralel reprezintă un termen controversat care a dominat spațiul public în perioada 2017-2019 și care a înseamnat un anumit tip de guvernare format din anumite structuri ascunse, secrete și neautorizate, care ar conduce țara independent de Guvern.
Noțiunea de Stat Paralel a fost folosit frecvent în acei ani de foarte mulți politicieni care acuzau vehement implicarea și influența serviciilor secrete în politică. Statul Paralel este practic opusul statului de drept, iar teoria statului paralel din România a fost considerată de specialiști o teorie a conspirației și o încercare de manipulare în masă.
Termenul de Stat Paralel a fost importat din SUA și a fost adaptat credințelor și teoriilor conspirației din societatea românescă. În ciuda faptului că oamenii din conducerea coaliției de guvernare dețineau toată puterea în stat, aceștia promovau și ideea că adevărata putere ar fi fost deținută de „Statul Paralel”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER