Mingea lui Dobrin semnată de jucătorii Realului, scoasă la licitație pentru 5.000 de euro

O minge de fotbal semnată de toate vedetele Realului pe care marele Nicolae Dobrin a primit-o cadou în 2005, de ziua sa, de la Florentino Perez, președintele gigantului din Madrid, va fi scoasă la licitație pentru suma de 5.000 de euro.

Mingea i-a aparținut regretatului Nicolae Dobrin, care a primit-o de ziua lui, în 2005, de la președintele echipei spaniole, Florentino Perez. Obiectul a fost scos la licitație de Casa de Cultură Bascov, în cadrul campaniei „Apa trece, omenia rămâne”, acțiune de ajutorare a sinistraților din comuna argeșeană Bascov, grav afectată de inundații. Bascov este localitatea în care Nicolae Dobrin s-a născut, în 1947. Balonul, care cuprinde semnăturile lui Luis Figo, Raul și Ronaldo, printre alții, a fost donat de soția fotbalistului, Gica Dobrin, Casei de Cultură Bascov, după moartea acestuia, în 2007. Acum, obiectul va fi vândut prin Casa de licitații Grimberg.


Balonul dăruit de Real Madrid lui Dobrin în 2005 și semnat de supervedetele de atunci ale clubului spaniol. FOTO: Alexandru Hojda

Cei interesați de achiziționarea obiectului de colecție pot participa la licitația care va avea loc pe data de 26 noiembrie, la ora 19:30, la sediul casei de licitații, de pe strada Postelnicului, nr. 12. Prețul de pornire al licitației este de 5.000 de euro, dar patronul casei de licitații, Ștefan Grimberg, se așteaptă ca balonul să fie cumpărat pentru o sumă de până la 10.000 de euro.

Nicolae Dobrin a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști români din istorie. Născut în 1947, acesta a evoluat pentru FC Argeș în cea mai bună perioadă din istoria clubului (1959-1981), reușind să obțină două titluri de campion al României cu echipa piteșteană (1972 și 1979). În ediția 1972-1973 a Cupei Campionilor Europeni, echipa lui Dobrin întâlnea Real Madrid, echipă la care evoluau jucători ca Santillana, Amancio și Aguillar. Deși FC Argeș a fost eliminată cu scorul general de 3-4, Dobrin înscria un gol în meciul câștigat acasă de argeșeni cu 2-1 și era remarcat de legendarul președinte al madrilenilor, Santiago Bernabeu. Acesta a făcut o ofertă de 2 milioane de dolari (sumă imensă pentru acele vremuri) pentru a-l transfera pe Nicolae Dobrin, însă se izbea de refuzul regimului comunist din România. Totuși, Nicolae Dobrin a rămas un apropiat al clubului Real Madrid, fiind deseori invitat să joace în partide caritabile.


Ștefan Grimberg, proprietarul casei de licitații unde va fi vândută mingea lui Dobrin, estimează că obiectul va fi achiziționat cu aproximativ 10.000 de euro. FOTO: Alexandru Hojda

Articol realizat de Mihai Moacă

Publicat: 12 11. 2014, 16:31
Actualizat: 12 11. 2014, 16:32