„Minicandidatul” a ajuns șef la FRF. Burleanu și-a început mandatul în forță: „Domnule Kassai, vă aștept demisia la prima oră. Nu vreau să fiți primul om dat afară de mine”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu este noul președinte al Federației Române de Fotbal, după ce a câștigat alegerile ținute astăzi la Casa Fotbalului.

În vârstă de 29 de ani, Burleanu l-a învins în turul 2 pe Vasile Avram, fiind susținut și de candidații ieșiți din cursă după primul tur (Gheorghe Chivorchian, Marcel Pușcaș și Sorin Răducanu) și îi ia astfel locul omului care a condus fotbalul românesc în ultimii 24 de ani, Mircea Sandu. 113-58 a fost scorul final în favoarea lui Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu și-a început mandatul cu un discurs extrem de tăios, în care a comparat perioada de 24 de ani în care Mircea Sandu a condus Federația cu dictatura lui Nicolae Ceaușescu și i-a transmis direct lui Adalbert Kassai că îi așteaptă demisia în cel mai scurt timp.

„Este o onoare și o responsabilitate, de care promit că mă voi achita. V-am promis echidistanță și am adus lângă mine oameni care n-au legătură cu grupurile de interese.

În două zile ne vom apuca de treabă. În următorarele zile ne vom contura echipa.

„Demisia la prima oră!”
Ca să nu uit, domnule Kassai, mâine vă aștept pe birou demisia dumneavoastră. Ca să nu fiu pus în postura de a fi primul om pe care-l dau afară. Voi fi un președinte pentru toți și vă mulțumesc celor care m-ați susținut. Până la urmă, revoluția de care domnul Sandu se temea și a luat-o în zeflemea, s-a produs. După 24 de ani, cât a durat domnia lui Ceaușescu, FRF a ajuns o insituție gri.

Alegerile de astăzi transmit un mesaj puternic către societate: cei care m-au votat au ales principiile. Din acest moment, FRF se orientează spre Occident. Peste două zile vom avea și o conferință de presă în care vom anunța noua organigramă„, a declarat Răzvan Burleanu imediat după ce a fost numit în funcția de președinte al FRF.

Vezi în playerul video reacția avută de Răzvan Burleanu după ce a devenit noul președinte al Federației Române de Fotbal

Cine este Răzvan Burleanu
Născut la 1 iulie 1984, la Focșani, Răzvan Burleanu este fiul fostului fotbalist al echipei FCM Bacau, Gheorghe Burleanu.

A practicat fotbalul în paralel cu arbitrajul, iar la 19 ani a decis să renunțe la sportul de performanță urmând cursurile Facultății de Științe Politice din cadrul din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București.

Răzvan Burleanu a urmat de asemenea cursuri de specializare în domeniul politicilor și strategiilor de securitate la Universitatea Națională de Apărare Carol I, Colegiul Național de Apărare, definitivându-și studiile prin susținerea tezei de doctorat în cadrul SNSPA.

Fără să fie membru al vreunui partid politic, candidatul la președinția FRF a lucrat succesiv în următoarele instituții: Primăria municipiului Bacău, Parlamentul României – Comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă – controlul respectării legalității în procesele electorale și Administrația Prezidențială – Departamentul pentru minorități naționale.

Din 2008, Burleanu este co-președinte al Institutului European pentru Democrație Participativă – Qvorum.

Până în prezent s-a ocupat, din funcția de președinte, de Federația Română de Minifotbal, care reunește peste 30.000 de jucători și peste 2.000 de echipe din 37 de județe. În același timp, el este din 2012 președintele Federaței Europene de Minifotbal, for cu 29 de federații naționale afiliate printre care se numără Anglia, Germania, Spania, Italia, Rusia, Polonia, Cehia, Grecia, Turcia și peste un milion de jucători legitimați.


Ironizat de Mircea Sandu
Înainte de alegerile FRF, Răzvan Burleanu a fost atacat și ironizat de Mircea Sandu, care își declarase public susținerea pentru Gică Popescu. „Nașul”  l-a numit pe Burleanu „minicandidat” – aluzie la faptul că se afla la șefia Federației de Minifotbal – și l-a acuzat pe acesta de evaziune fiscală.

„Apropo de acest minicandidat, trebuie să vă spun că această federație de minifotbal nu există la Ministerul Tineretului și Sportului. Vă rog să vă informați. Toate competițiile pe care le organizează între societățile comerciale și străzi sunt supuse unei evaziuni fiscale. Aș vrea să văd și eu terenurile închiriate sub ce formă sub plătiți acei bani, ca și în cazul unor arbitri. Cum sunt plătiți arbitrii și cum sunt plătiți jucătorii, avem unul de la echipa națională care a evoluat la un club din ăsta care nu există, cu bani din buzunar, fără taxe, impozite și altele. Și am încheiat, nu mă interesează disputa lui cu alții”, spunea Mircea Sandu.

Era convins că va fi noul președinte al FRF
Deși puțini îi dădeau șanse cu câteva zile înainte de alegeri, Răzvan Burleanu se declara convins că va câștiga președinția FRF chiar din primul tur al alegerilor.

„Prefer să fiu considerat mini-candidatul decât mini-nașul fotbalului românesc. Deci eu nu pot decât să mă bucur de aprecierile lor, mai ales că înainte de a începe această campanie mă situam, conform declarațiilor dânșilor, la zero voturi, după care, acum o lună am auzit că în opinia domnului Mircea Sandu am undeva la 30 de voturi. Dar eu sunt încredințat că voi câștiga aceste alegeri și chiar din primul tur. Eu nu pot să nu scot în eviență micimea domnilor Sandu și Kassai, și tarele domnului Gheorghe Popescu și a echipei sale de vitrină.

Ei în momentul de față se comportă ca o perdea de fum care acoperă toate aceste grozăvii din fotbalul românesc, tot acest faliment al fotbalului românesc”, spunea acesta înainte de alegeri. Burleanu mai declara că scopul său este schimbarea sistemului care a dus fotbalul românesc la faliment și nu câștigarea luptei cu ceilalți concurenți. „Toți candidații sunt serioși în această competiție, doar actuala conducere consideră că unii sunt serioși și alții sunt mini-candidați sau neserioși. Fiecare are șansa lui în această competiție. Eu nu mă lupt aici nici cu domnul Chivorchian, nici cu domnul Avram și nici cu domnul Popescu sau restul candidaților. Scopul cu care am intrat în această luptă este să dărâmăm în acest sistem care a dus la faliment și la dispariția noastră din fotbalul mondial”, a declara Răzvan Burleanu.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×