Carol Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, a felicitat echipa naţională a Ungariei pentru „parcursul fabulos” de la Euro-2020 şi a îndemnat FRF să urmeze exemplul forului de la Budapesta.
Ungaria a fost la 4 minute de o calificare istorică în optimile de finală ale Euro-2020, după ce a condus de două ori naţionala Germaniei, la Munchen, în ultima etapă a Grupei F a competiţiei.
Asta după ce a remizat cu Franța, scor 1-1, și a pierdut cu Portugalia, scor 0-3, toate golurile venind în ultimele 15 minute ale partidei de la Budapesta.
Carol Novak afirmă că naţionala României ar trebui să aibă un „loc stabil în finalele competiţiilor mari”.
„Aş dori să felicit echipa naţională a Ungariei pentru parcursul fabulos de la EURO 2020. Mă bucur pentru ei şi pentru că demonstrează faptul că se poate intra în liga mare a fotbalului dacă există organizare în acest sens.
Îmi doresc ca şi FRF să analizeze foarte serios situaţia fotbalului românesc, să identifice problemele şi să găsească soluţiile de a le rezolva. Consider că locul nostru ar trebui să fie stabil în finalele competiţiilor mari”, a scris Novak, pe Facebook.
Naţionala de fotbal a României a ratat calificarea la EURO 2020, după ce a fost învinsă de echipa Islandei cu scorul de 2-1 (2-0), ]n octombrie 2020. în semifinalele barajului pentru EURO 2020, pe Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik.
România a ratat astfel un nou turneu final, unul dintre cele mai importante, având în vedere că la Bucureşti, pe Arena Naţională, s-au jucat deja trei meciuri din grupă şi urmează unul în optimi (Franța – Elveția).
Islanda a jucat finala play-off-ului cu Ungaria, la Budapesta, pe 12 noiembrie 2020, și a pierdut 1-2 în fața reprezentativei maghiare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER