Mircea Bornescu, fost goalkeeper important în Liga 1, a vorbit despre problemele, din fotbalul românesc, din cauza cărora, în țara noastră, nu se mai formează tineri fotbaliști de calitate.
Mircea Bornescu s-a restras din activitate, în 2017, de la FC Voluntari.
Fostul goalkeeper a evoluat la echipe importante din România, cum ar fi FC U Craiova, Rapid București sau Petrolul Ploiești.
Mirce Bornescu susține că tinerii jucători nu sunt pregătiți cum trebuie încă din perioada copilăriei, astfel că, atunci când ajung la juniorat, au un mare deficit de tehnicitate individuală. Fostul portar îi îndeamnă pe oamenii din fotbalul românesc să ia drept exemplu academia lui Gheorghe Hagi.
„Asta este cea mai mare problemă a fotbalului românesc pentru că în afară de Hagi nimeni nu scoate fotbaliști. De altfel, dacă nu mă înșel 50% dintre jucătorii de la U21 de la CE din 2019 au trecut pe la Viitorul. Lumea când vorbește de juniori se uită doar la U19, U18, U17.
Dar problema pleacă de la inițiere, până în 10 ani. Acolo copiii nu învață să lovească mingea, să facă o preluare. Ei când ajung la 13-14 ani la dezvoltare au un mare deficit de tehnicitate individuală. Uitați-vă în România câți jucători lovesc mingea cu piciorul stâng sau dacă sunt stângaci cu piciorul drept.
Toate școlile private, toate cluburile să copieze modelul Hagi sau să vină FRF cu un proiect național așa cum au făcut nemții după meciul cu România când au pierdut cu 5-1. Iar toate cluburile l-au aplicat. Până când nu se va întâmpla asta, vom avea jucători și nu fotbaliști.
Acum apar pe sezon maximum 1-2-3 jucători buni pe care să te poți baza. Să facă toți front comun și să meargă la discuții cu Hagi să le spună ce e de făcut de la cei mai mici la cei mai mari”, a declarat Mircea Bornescu, la Realitatea Plus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER