Mircea Lucescu a împărțit bilete în centrul Clujului. Câți spectatori vor asista la amicalul CFR – Dinamo Kiev
„Meci pentru pace” poartă numele evenimentului caritabil, pentru susținerea refugiaților din Ucraina, care are ca punct principal de atracție partida amicală dintre CFR și Dinamo Kiev. Iar Mircea Lucescu se implică total în ideea de a strânge cât mai mulți bani pentru cei care au avut de suferit de pe urma ororilor războiului din Ucraina.
Cel mai titrat antrenor român a fost prezent în jurul amiezii în Piața Unirii din Cluj Napoca, acolo unde a oferit bilete la meciul din această seară și a îndemnat oamenii de pe stradă să se prezinte la meci. La fel au făcut și vedetele lui Dinamo Kiev, asistați și de primaul Emil Boc.
7000 de bilete vândute la amicalul CFR Cluj – Dinamo Kiev
Din informațiile ProSport, s-au vândut peste 7000 de bilete la amicalul de lux, ce va începe la ora 21:30 în Gruia. Sunt însă șanse ca nu toți cei care au achiziționat tichete să fie și prezenți la joc, ținând cont de scopul caritabil al vânzării biletelor.
Pe lângă meci, cei prezenți la evenimentul din această seară vor putea asista și la un concert, unde vor va cânta Ruslana, una dintre cele mai celebre cântărețe din Ucraina, fostă câștigătoare de Eurovision, dar și alte artiste din Ucraina și România, Vlăduța Lupău fiind și ea pe afiș.
Fotbaliștii vor vizita și refugiații războiului din Ucraina, cazați la hotelul finanțatorului de la CFR Cluj, Nelu Varga.