Mircea Lucescu a întrerupt interviul și a plecat. Întrebarea care l-a enervat
Antrenorul român Mircea Lucescu este fără angajament din luna noiembrie a anului trecut, când a demisionat de la formația ucraineană Dinamo Kiev.
În ultima vreme s-au avansat diferite variante de echipe care s-ar fi înțeles cu el, dar Mircea Lucescu pare iritat de subiect.
Mircea Lucescu este, în continuare, asaltat cu oferte, chiar dacă în octombrie a anunțat că vrea să ia o pauză de la antrenorat
De patru luni, Mircea Lucescu petrece mult timp în România și urmărește mai bine fotbalul intern. A fost la meciurile și antrenamentele celor două echipe la care a activat, Dinamo și Rapid, dar ezită să spună dacă a făcut vreo înțelegere, în perspectiva vreunul contract.
Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile a fost dorit în iarnă de gruparea franceză Olympique Lyon și cea turcă Beșiktaș, dar a refuzat ambele oferte.
Formația din Istanbul, pe care Lucescu a pregătit-o între 1 iulie 2002 și 1 mai 2004, nu a cedat și a făcut o nouă propunere, în urmă cu doar câteva zile. Publicația turcă Fanatik scrie că oficialii lui Beșiktaș l-ar fi convins pe român să preia echipa din vară, dar Lucescu neagă.
Mircea Lucescu a fost iritat de întrebarea legată de Beșiktaș: „Nu cunosc, habar n-am de toate astea”
„Il Luce” a fost în Grecia, la finalul săptămânii trecut, unde a asistat la meciul câștigat de PAOK, echipă antrenată de fiul lui, Răzvan, cu 3-2, pe terenul lui Panathinaikos.
Revenit în țară, a fost invitat de oficialii lui Dinamo să asiste la meciul cu Petrolul, de pe stadionul „Arcul de Triumf”, din etapa a 2-a a play-out-ului.
Ajuns la stadion, Mircea Lucescu a fost chestionat pe marginea subiectului, dar a refuzat să poarte un dialog civilizat. „Care presă? Eu nu cunosc, habar n-am de toate astea. La revedere”, a spus, iritat, Lucescu, după care a plecat.
„Am plecat de la Dinamo Kiev, însă nu m-am și retras din fotbal”, anunța Mircea Lucescu în toamnă
Mircea Lucescu și-a anunțat plecarea de la Dinamo Kiev la sfârșitul lui octombrie 2023 și multă lume a asociat veștile venite din Ucraina cu retragerea antrenorului român din fotbal.
La câteva zile, însă, a nuanțat. „E o minciună că mi-aș fi încheiat cariera de antrenor. Am plecat de la Dinamo Kiev, însă nu m-am și retras din fotbal. A fost mai mult o decizie luată pe baza emoțiilor. Nu am pierdut în viața mea trei meciuri la rând. Acum o lună, eram pe primul loc cu șase puncte în fața lui Șahtior. Apoi, s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
La finalul meciului cu Șahtior am fost foarte emoționat și nu am putut să țin în mine. Am spus: ‘Gata, închei’. Acum sunt acasă, în București. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat.
A fost foarte greu să jucăm fără fani, fără susținere financiară sau fără sponsori și doar cu jucători din academie. În orice caz, am încercat să păstrez fotbalul în viața mea. A fost cel mai important lucru chiar dacă situația a fost una dificilă”, a mai spus Mircea Lucescu.