Mircea Lucescu a refuzat Beșiktaș din același motiv pentru care nu a vrut să preia Dinamo sau Rapid: „Am pățit-o deja la Inter”
Antrenorul român Mircea Lucescu (78 de ani) a explicat de ce a refuzat-o pe Beșiktaș, după ce nici Dinamo sau Rapid nu s-au „lipit” de el.
„Il Luce” a plecat de la Dinamo Kiev după startul acestui sezon, ultima sa apariție pe banca formației din capitala Ucrainei consemnându-se în înfrângerea la limită suferită în fața marii rivale Șahtior Donețk. Dată fiind experiența sa, ofertele au început să curgă, iar cei mai insistenți au fost turcii de la Beșiktaș, pe care, însă, tehnicianul român i-a refuzat.
Acesta a explicat de ce a ales să nu accepte oferta clubului din Istanbul și a transmis că în vara acestui an, dacă va mai fi cazul, ar putea lua o altă decizie.
Mircea Lucescu a refuzat Beșiktaș din același motiv pentru care nu a vrut să preia Dinamo sau Rapid: „Am pățit-o deja la Inter”
Beșiktaș nu a reușit să îl convingă pe Mircea Lucescu să preia echipa acum, cu toate că discuția decisivă a durat nu mai puțin de cinci ore. „Il Luce” a rememorat episodul din 1999, când a preluat-o pe Inter în mijlocul campionatului, și a spus că nu a dorit să repete această greșeală.
„Au început și s-au și terminat negocierile (n.r. – râde). Sâmbătă m-am întâlnit cu ei, cu directorul general, am vorbit aproximativ cinci ore. Le-am spus ce greșeli s-au făcut la echipă, le-am oferit câteva sfaturi din experiența mea. Am avut o perioadă foarte bună la Beșiktaș, am câștigat titlul.
Am fost campioni în anul centenarului. Nici Galatasaray, nici Fenerbahce nu au reușit asta. Mi-am expus foarte clar ideile. Nu preiau echipa în mijlocul campionatului. Dar, dacă se pune problema de a începe competiția, anul viitor, ca antrenor al echipei, sunt de acord. Propunerea lor a fost să conduc Beșiktaș șase luni, iar, ulterior, dacă vreau și ne înțelegem, să continuăm.
Formația nu mai are nicio șansă să lupte pentru titlu, iar eu am fost obișnuit să antrenez echipe care se băteau pentru campionat. Am nevoie de timp pentru a reconstrui ceea ce a fost distrus. Deci, exclus acum, dar, dacă este de la vară, iau în considerare propunerea.
Am mai avut o experiență neplăcută în decembrie 1999 la Inter. A fost foarte bine în prima parte, excelent, dar apoi erau mulți jucători fără contracte, zece jucători cărora le expirau înțelegerile. Ei voiau să joace toți, pentru a demonstra, apoi a anunțat și Moratti că vine Lippi de anul viitor.
Așa că, din momentul acela, raportul meu cu jucătorii s-a schimbat radical. În primele cinci meciuri acasă, pe San Siro, am avut o medie de cinci goluri pe meci. Apoi am avut ghinion să se accidenteze Ronaldo, Simeone, Zamorano, am fost eliminați dramatic de Manchester United în Liga Campionilor.
Așa că experiența m-a determinat să refuz propunerea celor de la Beșiktaș, una pe care orice antrenor aflat la vârsta mea, ar fi acceptat-o”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit iamsport.ro.
Mircea Lucescu, decizie definitvă: „Nici acasă nu mă gândesc să preiau vreo echipă”
Antrenorul român Mircea Lucescu le-a anunțat pe fostele sale echipe Dinamo și Rapid că nu s-a pus pentru niciun moment problema să se alăture vreunui proiect înainte de finalul acestui sezon.
„Așa de bine mă simt acum cu nepoții, strănepoții… Da, am refuzat-o și pe Lyon. Au fost discuții și acolo, dar nu am dorit din același motiv. Cine își asumă riscul de a prelua o echipă în mijlocul campionatului?
Lucrezi cu jucători pe care nu-I cunoști, nu ai contribuit nici la formarea, nici la aducerea, nici la pregătirea lor. E complicat. De asta nici aici, acasă, nu mă gândesc să preiau vreo echipă”, a mai spus Mircea Lucescu, potrivit sursei de mai sus.